Ignazio Buttitta Lingua e dialettu Un populu mittitulu a catina spuggghiatulu attuppatici a vucca, č ancora libiru. Livatici u travagghiu u passaportu a tavula unni mancia u lettu unni dormi, č ancora riccu. Un populu, diventa poviru e servu, quannu ci arrubbanu a lingua addutata di patri: č persu pi sempri. Diventa poviru e servu, quannu i paroli non figghianu paroli e si manciunu tra d'iddi. Minn'addugnu ora, mentri accordu a chitarra du dialettu ca perdi na corda lu jornu. Mentri arripezzu a tila camulata chi tesseru i nostri avi cu lana di pecuri siciliani. E sugnu poviru: haiu i dinari e non li pozzu spčnniri; i giuelli e non li pozzu rigalari; u cantu, nta gaggia cu l'ali tagghiati. U poviru, c'addatta nte minni strippi da matri putativa, chi u chiama figghiiu pi nciuria. Nuŕtri l'avevamu a matri, nni l'arrubbaru; aveva i minni a funtani di latti e ci věppiru tutti, ora ci sputanu. . Nni ristň a vuci d'idda, a cadenza, a nota vascia du sonu e du lamentu: chissi non nni ponnu rubari. Nni ristň a sumigghianza, l'annatura, i gesti, i lampi nta l'occhi: chissi non nni ponnu rubari. Non nni ponnu rubari, ma ristamu poviri e orfani u stissu.