






OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

EGREGORUL PORUMBELULUI LIBERTATII


***************






Fiecare grupare, fiecare miscare religioasa, politica, artistica, fiecare tara, formeaza un "egregor". Un egregor este o fiinta psihica emanata de o colectivitate, formata din gândurile, dorintele, fluidele tuturor membrilor care lucreaza în acelasi scop. Fiecare  egregor are culorile sale, formele sale particulare: pentru Franta, cocosul, pentru Rusia, ursul, etc... Dar nici cocosul, nici ursul, nici tigrul sau dragonul nu vor rezolva problemele lumii întregi. Adesea, egregorurile se opun unul altuia în lumile subtile; anumiti clarvazatori vad aceste ciocniri de egregoruri si putin timp, dupa aceea, razboaiele izbucnesc pe pamânt între oameni...Trebuie, deci, ca acum întreaga omenire sa formeze egregorul porumbelului care aduce pacea.



I

PENTRU O MAI BUNA ÎNTELEGERE A PACII



Am asistat într-o zi la o dezbatere publica despre pace. Multe personalitati cu înalta calificare, instruite, inteligente, simpatice, amuzante chiar, au luat cuvântul. Multumita lor, am aflat ca pacea este starea cea mai favorabila pentu toata omenirea, în timp ce razboiul este cel mai mare rau. Într-adevar, am fost incintat, mi-am spus chiar: "Fiindca am înteles, în sfîrsit, binefacerile pacii, este evident ca omenirea va fi salvata!"

Dar as fi vrut, totodata, sa aud în ce maniera se va instala aceasta pace. Mai multi vorbitori si-au expus proiectele. Unul dintre ei a propus înfiintarea unei politii mondiale care ar împiedica tarile sa poarte razboi. Ideea e minunata, dar cum s-o pui în practica? Acest proiect m-a dus cu gândul la fabula lui La Fontaine unde soarecii tineau sfat pentru a gasi mijlocul de a se apara de pisica. Dupa multe discutii, cel mai batrân soarece prezenta solutia: trebuie, spunea el, sa agatam un clopotel la gâtul pisicii si în acest fel o vom auzi venind de departe. Aceasta solutie minunata a fost primita cu aplauze. Din nefericire, nu se va gasi niciodata soarecele, atât de curajos pentru a agata clopotelul la gâtul pisicii. Exact acest lucru se întâmpla cu proiectul politiei mondiale. Unde se gaseste o forta internationala îndeajuns de cinstita si impartiala pentru a îndeplini aceasta functie, si apoi cum s-o impunem celorlalte natiuni?

Un alt vorbitor a explicat ca pacea nu se va obtine decât prin federalism, si s-a lansat în tot felul de teorii din care nimeni n-a înteles mare lucru. Un al treilea a luat cuvântul pentru a acuza Statul de a abuza de puterea sa si de a transforma pe cetateni în sclavi... În fine, dupa ce am ascultat înca multi vorbitori, am fost obligat sa conchid ca pacea nu va putea veni prea repede, întrucât nimeni nu o întelege si nu stie cu adevarat ce este.

Numai un punct de vedere initiatic poate lamuri problema, caci pentru a realiza pacea, trebuie sa ai o buna cunoastere a fiintei omenesti. Veti spune: "Oh, fiinta  omeneasca, o cunoastem!" Nu, nu se cunoaste înca structura sa psihica cu diferitele ei corpuri subtile, care au fiecare nevoi bine definite, aspiratii de satisfacut. Si mai ales nu se cunoaste fiinta omeneasca asa cum am prezentat-o noi, cu cele doua naturi ale sale, Eul inferior si Eul superior, Personalitatea si Individualitatea... Ei bine, atât timp cât cei care doresc pacea nu cunosc aceasta stiinta, pacea nu va veni niciodata în lume.   Pentru moment, se pot observa peste tot oameni înversunati acuzându-se reciproc de a fi factori de razboi. Astfel îsi imagineaza ei ca lucreaza în favoarea pacii. Pentru unii, cei bogati sunt vinovatii, pentru altii, sunt intelectualii, oamenii politici si savantii. Credinciosii acuza pe cei care nu apartin bisericii lor ca sunt eretici care duc omenirea la pieire, iar necredinciosii îi acuza pe credinciosi de fanatism... Observati si veti vedea ca întotdeauna prin suprimarea a ceva exterior lui, lucruri sau oameni, fiecare crede ca poate instala pacea în lume. Si aici e greseala. Chiar daca s-ar suprima armata si tunurile, a doua zi oamenii vor inventa alte mijloace pentru a se ucide. 

Pacea este o stare interioara si nu se va obtine niciodata suprimând ceva ce ar veni din exterior. Cauzele razboiului trebuie suprimate mai întâi în interiorul fiecaruia.   Sa luam un exemplu simplu. Un om consuma la o masa bogata cârnati, jambon, pui, udati din belsug cu vin bun. Dupa masa îsi spune:"Acum voi cauta un loc linistit pentru odihna." Gaseste, în sfârsit, un loc linistit, dar în sinea lui simte ceva care începe sa se miste. Ia o tigara, fumeaza, apoi se întinde gândindu-se ca ar fi placut sa aiba o femeie frumoasa lânga el. Unde sa o gaseasca? La vecin, bineînteles. Exista un zid, dar acesta nu înseamna nimic, el sare peste el. Va închipuiti urmarea povestii... Nu mai este cazul sa vorbim despre pace!...

Pacea nu este o stare pe care o putem obtine mecanic. Daca veti cauta pacea mentinând în voi conditii de tulburare si excitare, nu o veti gasi niciodata.

Pacea este un rezultat, o consecinta, ea determina ca toate functiile si activitatile interioare si exterioare ale omului sa fie perfect echilibrate si armonizate. Trebuie, deci, sa cunoastem mijloacele si metodele capabile de a produce pacea, si aceasta este o stiinta întreaga.

Din momentul în care intretine în el anumite dorinte, anumite pofte, omul, orice ar face, nu poate sa fie în pace, caci prin aceste dorinte si pofte a introdus în forul lui interior, deja, germenul dezordinii. Sa luam exemplul unui hot: automat, el gândeste ca poate a fost vazut de cineva si nu se poate opri sa-si închipuie tot ceea ce i s-ar putea întîmpla: va fi urmarit, arestat, închis... Nu este sigur ca nu a fost vazut de cineva, ca nu a lasat cîteva urme sau ca nu a facut câteva gesturi care pot dezvalui pungasia sa, si nu mai este linistit: pierde pofta de mâncare, somnul, si nu gândeste decât sa se ascunda.

Un altul a împrumutat bani promitând sa-i înapoieze, dar cum este incapabil sa se abtina putin pentru a aduna aceasta suma, nu îi înapoiaza, si iata-l urmarit de creditorul sau, de care nu mai stie cum sa scape...

Un altul arunca câteva cuvinte grele si jignitoare unui prieten si îsi face astfel un dusman.

Iata, înca o data în plus, cum se evapora pacea. Inutil sa continui, se pot gasi sute de exemple. Ei da, oamenii fac întotdeauna proba unui talent nemaipomenit în a-si pierde pacea. 

Daca aveti o haita care latra în spatele vostru pentru ca aveti datorii, pentru ca ati furat, pradat, sau pentru ca nu v-ati tinut promisiunile, cum mai vreti, atunci, sa aveti pace? "Fugind de creditorii mei", veti raspunde. De acord, dar creditorii care sunt în voi, îndoielile, remuscarile care va urmaresc, cum sa fugiti de ele? Argumentând astfel, înseamna sa fii lipsit de stiinta si cunostintele veritabile. Nu va amagiti cu iluzii, gândul nu va va lasa deloc în pace. În aparenta este foarte usor sa obtii pacea: este suficient sa mergi pe piscul muntelui unde domnesc linistea si singuratatea. Dar, iata, ca si aici omul nu gaseste pacea. Pentru ce? Pentru ca a luat cu el un tranzistor în cap, da, un tranzistor de care nu se separa niciodata si care merge încontinuu...Si ce aude... Adesea, acest tranzistor este conectat la statiile infernului unde se afla, de asemenea, muzica, dar ce fel de muzica, ce vacarm. Si totusi este acolo pe piscuri, e liniste. Da, exteriorul este calm, dar interiorul, acolo furtunile si uraganele bântuie. Atunci, cum sa obtinem pacea?

Toata lumea stie ca trupul omenesc este constituit dintr-un mare numar de organe legate între ele. Fiecare face o munca specifica, dar toate trebuie sa fie în concordanta, în armonie, daca nu, vor apare dezordini sau, ceea ce în muzica numim disonante. Omul nu poate fi în buna sanatate si pace decât cu conditia ca toate organele sale sa lucreze dezinteresat, impersonal, pentru binele organismului întreg. Dar aceasta 

sanatate, aceasta pace nu sunt înca decât stari pur fizice.

Pentru a avea pacea sufletului si a spiritului trebuie mers mult mai sus, trebuie ca toate elementele care constituie celalalt organism, organismul psihic, sa vibreze de asemenea la unison, fara egoism, fara dezacorduri, fara idei preconcepute, ca si organele organismului fizic. Pacea este, deci o stare de constiinta superioara. Numai ca, deoarece ea este dependenta de sanatatea organismului nostru si cele mai mici necazuri care apar pot compromite armonia noastra psihica, trebuie ca, aceste doua organisme, fizic si psihic, sa fie în armonie, pentru ca pacea sa se instaleze complet.

Pacea, asa cum este înteleasa, în general, nu este pacea veritabila. Daca, timp de câteva minute sau ore nu simtiti în interior agitatie sau necaz, aceasta nu este pace, caci nu este o stare durabila. Adevarata pace, odata instalata nu o mai puteti pierde. Da, pacea nu înseamna numai sa te simti bine, calm si fara griji un moment, este ceva mult mai profund, mai pretios... Pacea, v-am spus-o, este un rezultat. Când instrumentele unei orchestre sunt perfect acordate, când toti muzicienii, lucrând cu toate puterile si cunoscând seful care îi dirijeaza, îl iubesc si i se supun, atunci rezulta o extraordinara armonie. În fiinta omeneasca, pacea este, de asemenea, o armonie, un acord perfect între elemente, forte, functii, gânduri, sentimente, activitati.

Aceasta pace profunda, inexprimabila, este foarte greu de obtinut pentru ca îti trebuie pentru aceasta vointa, rabdare, dragoste si o mare stiinta. Atunci când discipolul începe sa învete si sa înteleaga natura si proprietatile fiecarui element, gând, sentiment, dorinta, în scopul de a nu introduce niciodata în el ceea ce ar putea tulbura armonia sa interioara, si în fine, atunci când reuseste sa elimine din organismul sau tot ceea ce nu vibreaza la unison, atunci si numai atunci obtine pacea.

Daca fumati, daca mâncati si beti orice, introduceti în organismul vostru anumite elemente nocive care va îmbolnavesc si nu veti putea avea pace.

Daca va dor dintii, daca aveti colici sau palpitatii, cum vreti sa aveti pace? Ati introdus în voi particule care provoaca obstructii sau fermentatii si trebuie acum sa le eliminati. Aceeasi lege opereaza pe partea psihica. Atât timp cât ignorati natura  sentimentelor voaste, a gândurilor, dorintelor, pasiunilor, instinctelor, si le respirati hranindu-va din ele, fara a sti daca va fac bine sau rau, nu veti avea niciodata pace.

Pacea este, deci, consecinta unei stiinte profunde asupra naturii elementelor cu care omul se hraneste în toate planurile. Si cu aceasta stiinta, bineînteles, asa cum mi-am spus, trebuie o mare atentie, o vointa puternica pentru a nu lasa niciodata sa apara elemente perturbatoare. Daca Initiatii dau o asemenea importanta puritatii, este pentru ca ei au verificat demult ca, la cea mai mica impuritate în corpul lor fizic, în sentimentele sau gândurile lor, pierdeau imediat pacea.

Pacea, mi-am spus-o deja, este rezultatul unei armonii între toate elementele care constituie omul: spirit, suflet, intelect, inima, vointa si corpul fizic. Si daca este asa de greu de obtinut, este pentru ca aceste elemente sunt rar în armonie. Un om are gânduri lucide, întelepte, dar iata ca inima sa unde a alunecat, un sentiment inferior, îl împinge sa faca nebunii. Sau, este animat de cele mai frumoase dorinte, însa vointa sa e paralizata. 

Cum vreti ca între aceste contradictii sa se simta în pace? Pacea este ultimul lucru pe care omul îl poate obtine. Dar când, dupa tot felul de suferinte si lupte, de esecuri si victorii, ajunge, în sfârsit, sa faca sa triumfe natura sa divina asupra tuturor revoltelor si vacarmelor naturii sale inferioare, atunci si numai atunci poate gasi pacea. Mai înainte, se întîmpla poate, sa traiasca minute delicioase, dar aceasta nu va dura. Si astfel auzim multi oameni plângându-se: "Mi-am pierdut linistea, pacea."

Pacea, veritabila pace, este imposibil de pierdut. Se pot produce, din când în când câteva agitatii, dar nu sunt decât miscari superficiale: în interior, în profunzime pacea exista. 

Este ca oceanul a carui suprafata este tot timpul agitata de valuri si spuma, dar departe de suprafata, în profunzime, domneste pacea. Când ati ajuns sa aveti în voi adevarata pace, tulburarile care se pot produce la exterior nu va mai ating, va simtiti protejati ca într-o fortareata. Se spune în Psalmul 91: "Domnul este locul meu de adapost si faci din Cel Prea Înalt turnul tau de scapare." Turnul de scapare, este Eul superior. Atunci când veti atinge acest punct, piscul fiintei voastre, atunci veti cunoaste pacea. Aceasta pace este o senzatie divina, inexprimabila. Dar, înainte de a ajunge la aceasta stare, câte victorii va trebui sa obtineti asupra tendintelor voastre inferioare.

Pacea provine, deci, dintr-o armonie, dintr-o consonanta absoluta între toti factorii si elementele care constituie fiinta omeneasca. As adauga: aceasta armonie nu poate exista decât atunci când toate elementele sunt purificate. Daca ele nu se acorda înseamna ca s-au strecurat în ele impuritati. Când un om a consumat un aliment care nu îi convine deloc, el nu se simte bine, devine irascibil: dar daca ia un purgativ, totul e în ordine. Impuritatile disturba pacea. Deci, pentru a obtine pacea, primul lucru este sa lucrezi pentru purificare, sa elimini toate materialele care împiedica buna functionare a intelectului, a inimii si a vointei. Un veritabil Initiat a înteles numai un singur lucru: ca esentialul, este de a deveni pur, pur ca un lac de munte, pur ca cerul albastru, pur precum cristalul, pur ca lumina soarelui...Cu aceasta puritate va putea obtine tot restul. Evident, nu se poate realiza asa usor puritatea, dar cel putin trebuie înteleasa, dupa aceea iubita si dorita din toata fiinta, si în sfârsit încercat a fi realizata.

Când se produc dezordini în corpul fizic, în inima voatra sau în gândire, sa stiti ca ati absorbit elemente impure, si impure poate însemna simplu: straine. Impuritatile  sunt materiale nedorite, pentru ca sunt straine organismului uman. Aceste materiale nu sunt, poate, impure prin ele însele, dar sunt considerate impure pentru ca prezenta lor în organism provoaca perturbatii. Sunt deci nocive, si trebuie eliminate. Daca sunteti bolnav sau chinuit, este pentru ca ati permis unei impuritati sa intre în voi sub forma unui gînd, sentiment sau altceva.

Fiecare impuritate, fie în planul mental, fie în planul astral sau în planul fizic, aduce necazuri. Si când spun "necazuri", raul este înca mai mic, pentru ca impuritatile pot, de asemenea, produce otravirea, intoxicarea si chiar moartea. Este deci necesara purificarea în toate planurile: în planul fizic prin bai, curatenie, posturi, etc, si în planul psihic prin rugaciune, meditatie si alte exercitii spirituale. Numai în aceste conditii veti obtine pacea veritabila.

Când omul va ajunge sa fie destul de vigilent pentru a-si pastra intact regatul, acest regat care îl reprezinta pe sine însusi, atunci numai va obtine o pace stabila si durabila. Si ce va reprezenta aceasta pace? O fericire de nedescris, o simfonie fara sfârsit, o stare de constiinta sublima unde toate celulele se scalda într-un ocean de lumina, înnoata în ape vii si se hranesc cu ambrozie...Traieste dar, într-o astfel de armonie încât tot Cerul se reflecta în el, începe sa vada toate splendorile pe care nu le-a vazut înainte, pentru ca era prea îngrijorat, prea agitat si pentru ca privirea sa interioara si chiar exterioara, nu se putea fixa spre lucruri pentru a le vedea. Singura pacea permite de a vedea si întelege prezenta realitatilor subtile, de aceea Initiatii, care au ajuns sa guste pacea veritabila, descopera minunile universului.

Majoritatea oamenilor nu cauta decît ceea ce este trecator, iluzoriu si care le va aduce deceptii si necazuri. Dar este greu pentru ei sa înteleaga aceasta. Pentru a întelege, trebuie sa suferi,  sa fii deceptionat... Trebuie cu adevarat sa atingi limita, disperarea, pentru a întelege ca ceea ce ti-ai dorit nu aduce nici pacea, nici implinirea, nici gloria, nici puterea, nu aduce nimic. Dar, este imposibil a explica aceasta tuturor acelor care sunt înca tineri. Trebuie sa fii vîrstnic, foarte vîrstnic interior sau exterior, pentru a te atasa la singurele bogatii eterne. Cel ce este tînar se joaca înca cu papusi, soldati de plumb si castele de nisip; vîrsta nu îi permite sa se preocupe de lucruri serioase, dar cînd se va maturiza va abandona totul pentru realizari grandioase si va cunoaste pacea.

Pacea se instaleaza numai cînd toate celulele vibreaza la unison într-o idee sublima si dezinteresata. De aceea înteleptii au dreptate cînd spun ca nu veti putea cunoaste pacea atît timp cît nu veti introduce în celulele voastre, în toata fiinta, gînduri  de dragoste, mai precis compasiune,  generozitate, iertare, abnegatie. Nu veti putea, caci numai aceste gînduri aduc pacea. Cînd aveti ceva de reprosat aproapelui vostru, cînd nu îl veti putea ierta si va veti chinui pentru a sti cum sa va razbunati... sau atunci cînd cineva v-a imprumutat bani si va gînditi tot timpul ca va veni sa-i ceara, nu este posibil sa obtii pacea, aceste gînduri fiind prea personale, prea egoiste. Si chiar daca sunteti linistiti pentru cîteva minute sau ore, nu este înca pace, este putina odihna, o acalmie (acest fel de pace 

îl pot obtine chiar si oamenii rai), dupa care, din nou, sunteti luati de grijile si nelinistile voastre.

Pacea veritabila este o stare spirituala care nu poate fi pierduta odata obtinuta. Cînd aveti dorinta de a împlini vointa Domnului, adica de a deveni un binefacator al umanitatii, de a iubi pe toti oamenii, de a-i servi, ierta, aceasta idee face sa vibreze la unison toate particulele fiintei voastre si în acel moment veti gusta pacea. Si acea pace, cînd o veti obtine, va urmareste peste tot: ati simtit-o ieri, astazi este înca acolo, toata ziua... si mîine, de cum v-ati sculat, ea va asteapta. 

Sunteti uimiti sa constatati ca nu mai aveti nevoie de a face eforturi pentru a o gasi. Inainte, pentru a va linisti, erati obligati sa va concentrati mult timp, de a va ruga, cînta sau chiar de a lua cîteva tranchilizante, acum nu mai este necesar, pacea este acolo, în voi.

Lucrati, deci, mult timp asupra acestei idei, de a iubi, de a face bine, de a ierta totul... pîna cînd ea va deveni atît de puternica încît sa umple toate celulele voastre care vor începe sa vibreze la unison cu ea. Atunci pacea nu va va mai parasi deloc, si chiar daca anumite evenimente va vor tulbura, privind în voi însiva veti descoperi ca pacea este acolo,  orice s-ar întîmpla. Caci, nu mai este ca inainte, o liniste, un calm fabricat, impus, care nu dureaza decît timpul eforturilor voastre pentru a o mentine... Este o stare care face parte, sa-i spunem asa, din noi.

Ati vazut animalele salbatice? Cît timp îmblinzitorul este acolo, ele par a se întelege, dar imediat ce acesta pleaca, ele se arunca din nou, unele conta altora pentru a se sfîsia. Si copiii într-o sala de clasa: atît timp cît profesorul este acolo, ei stau linistiti la locurile lor, dar cînd acesta iese, ei se agita, striga, se ciondanesc. La fel se întîmpla cu celulele organismului: atît timp cît faceti eforturi pentru a le stapîni, ele accepta sa se calmeze putin, dar imediat ce lipsiti, adica va gînditi în alta parte, necazurile reîncep. Trebuie deci, sa va ocupati de ele, sa calmati, sa curatati, sa le hraniti, ca si cum ar fi copiii vostri, elevii vostri. Da, si atunci cînd veti ajunge sa le instruiti, cînd ele vor sti foarte bine sa-si faca treaba fara certuri si discutii între ele, atunci pacea va veni.

În tot cazul, sa nu va inchipuiti niciodata ca schimbînd locuinta, prietenii, profesia, cartile, tara, religia... sau femeia, veti avea pacea. Pacea nu depinde deloc de aceste schimbari. O mica liniste, un ragaz, da, dar imediat dupa acestea, acolo unde veti fi, alte framîntari va vor asalta, pentru ca nu ati înteles ca pacea depinde numai de o schimbare în modul de a gîndi, simti sau actiona. Schimbati aceasta si chiar daca veti ramîne în aceleasi locuri, în aceleasi dificultati, veti avea pacea. Pentru ca pacea nu depinde exclusiv de conditii exterioare, pacea vine din interior si ea tîsneste, va invadeaza în ciuda turbulentelor si trepidatiilor din lumea întreaga. Este ca un fluviu care coboara din înalt. Si cînd posedati aceasta 

pace, sunteti capabili de a o revarsa, de a o raspindi ca ceva real, graitor, faceti o munca asupra lumii intregi aducînd si altora pacea.

Cîti oameni nu spun acum ca lucreaza pentru pacea lumii dar, în realitate, ei nu fac nimic pentru ca aceasta pace sa se instaleze cu adevarat? Cuvinte numai... Ei creaza asociatii în favoarea pacii, dar numai pentru a se vedea, invita, pentru a primi decoratii. Viata lor insa nu este o viata pentru pace. Ei nu s-au gîndit niciodata ca mai întîi toate celulele corpului lor, toate particulele fiintei lor fizice si psihice trebuie sa traiasca dupa legile pacii si armoniei, înainte de a emana acea pace pentru care, pretind ei ca lucreaza. În timp ce scriu despre pace si se aduna pentru a vorbi despre pace, ei continua sa alimenteze razboiul în ei, caci sunt, fara încetare, pe cale sa lupte contra unui lucru sau altul. Atunci, ce fel de pace pot ei sa ne aduca? Pacea, omul trebuie mai întîi s-o instaleze în el insusi, în actele lui, în sentimentele si gîndurile sale. Numai în acel moment el lucreaza cu adevarat pentru pace.





II

AVANTAJELE  UNIFICARII  POPOARELOR



Cîte tari mari, care formeaza acum o unitate, erau formate nu cu mult timp în urma, din state separate care se razboiau între ele. Într-o zi ele au înteles ca unitatea era preferabila si, dupa ce s-a facut, ele au devenit veritabile puteri. Dar este înca o etapa insuficienta, caci fiecare din aceste tari ce reprezinta realmente o putere reala, simte ca vecinul îi face concurenta: este nelinistita, celalalt la fel, si iata-le deci pregastindu-si armamentele. Atunci, cum credeti ca se va sfîrsit aceasta? Printr-o distrugere reciproca.

Toate tarile trebuie sa înteleaga deci ca a venit momentul pentru o unitate mult mai vasta, mult mai larga: toate statele de pe Pamînt trebuie sa se uneasca si aceasta unificare, ca si în organismul  uman, va produce sanatatea, bunastarea,  forta. Omenirea n-a ajuns înca sa fie sanatoasa: ea este bolnava, canceroasa pentru ca filozofia separarii domneste peste tot. Fiecare incearca sa lucreze numai pentru tara sa, pentru familia sa, pentru el însusi. Ei bine, aceasta tendinta va crea mereu complicatii si razboaie, caci în aceasta impartire vor exista totdeauna interesele unora sau altora care vor fi ranite. Trebuie acum simplificate lucrurile, convinse tarile lumii intregi ca, daca accepta sa se uneasca, toti oamenii vor trai mult mai bine: nimanui nu-i va lipsi nimic, toti vor trai în abundenta, liberi sa calatoreasca, sa se întîlneasca, sa se iubeasca, sa se distreze, sa creeze.

În trecut, cînd omul nu era în stare sa-si largeasca orizontul constiintei în afara intereselor castei sale, tribului sau natiunii sale, ideile de separare îsi aveau ratiunea lor de a exista. Chiar mari Initiati, ca Moise, de exemplu, au întretinut aceste idei, ca trebuie luptat impotriva popoarelor straine, si Moise însusi lua parte la aceste razboaie. În acea epoca era imposibil de a face înteleasa dragostea fraterna si necesitatea unei familii universale. Dar acum, este altfel, si cu rapiditatea mijloacelor de comunicare si informare, pamîntul a devenit, deodata, atît de mic încît este momentul pentru oamenii sa înteleaga ca trebuie sa suprime frontierele si sa se uneasca, pentru ca lumea întreaga sa devina o familie. Se duce razboi, dar pentru a apara ce? Priviti cum toti se incapatîneaza sa apere o stare de lucruri care este destinata disparitiei. Curînd vor fi rusinati sa descopere cît de marginit era punctul lor de vedere.

Totusi, la ora actuala se constata ca o întreaga munca se încheaga în constiinte, si veti vedea cum se va intensifica, gratie, daca nu adultilor, atunci tinerilor. Caci deja, se observa  cum tinerii îi obliga pe adulti sa-si  largeasca conceptiile, sa renunte la rasism, nationalism, la intoleranta: ei nu mai pot suporta aceste idei înguste care sunt la originea tuturor razboaielor. Da, vine un tineret care va zdruncina din temelii totul în lume: atît în Rusia cît si în America, el va savîrsi o revolutie formidabila. 

Conducatorii politici îsi închipuie, de multe ori, ca destinul unei tari este în miinile lor. Poate, cîtva timp, pot sa aiba aceasta iluzie, dar aceasta nu dureaza. Toti aceia care au crezut ca totul depindea de ei au sfîrsit rau. Tiranii sfirsesc întotdeauna rau: fac sa cada cîteva capete, si apoi într-o zi, va cadea capul lor, într-o maniera sau alta. Caci, în realitate, nu oamenii  cît de puternici ar fi ei dirijeaza destinul omenirii, ci foarte înalte Entitati invizibile care observa si controleaza cursul evenimentelor.

Priviti toate aceste imperii formidabile care au facut sa tremure lumea, si care au disparut, îngropate în pulbere sau în nisipurile desertului. Da, exista alte Inteligente, alte Forte care lucreaza într-un scop pe care noi nu îl cunoastem. Trebuie deci ca oamenii sa încerce sa înteleaga si sa fie mai smeriti, daca nu, mai devreme sau mai tîrziu, îsi vor sparge capul. Chiar si societatile secrete care credeau ca vor domina lumea, n-au ajuns niciodata s-o faca, si mule dintre ele au si disparut astfel. În timp ce, acei care urmeaza proiectele Divinitatii, marii Initiati, chiar daca au fost adesea calcati în picioare si masacrati, idealul lor, acesta n-a disparut niciodata. Caci proiectele Divinitatii înseamna totdeauna mîntuirea omenirii, eliberarea, fericirea sa, si ele se vor realiza!

Dragii mei frati si surori, Fraternitatea Alba Universala este aici pentru a reaminti oamenilor ca sunt copiii aceluiasi Tata, Dumnezeu, care le da viata, si a aceleiasi Mame, natura. Atunci, pentru ce sa se macelareasca? Pentru ce sa lupte unii contra altora? Este monstruos, lipsit de sens. Vedeti, nu putem obiecta cu nimic la aceasta. Acceptînd acest adevar, nu mai putem continua sa ne separam, sa ne detestam, nu este logic. Trebuie sa 

traim în concordanta cu acest adevar, sau atunci trebuie decis sa-l refuzam, va fi mai corect asa. Cînd nu ai nici acelasi tata, nici aceeasi mama, în cel mai rau caz este permis a te lupta, dar sa faci ca multi crestini care, afirmînd aceasta credinta, se macelaresc între ei si îi macelaresc si pe altii, atunci aceasta nu mai merge, este o contradictie formidabila!

Dumnezeu  este  deasupra consideratiilor  despre  rase, nationalitati sau popoare. El da viata tuturor. El nu i-a creat pe oameni pentru a fi, inainte de toate, arieni sau semiti, slavi sau arabi, chinezi sau americani, El i-a creat, atîta tot. Doar ei, din cauza conditiilor lor de evolutie, n-au putut face altfel decît sa se împarta în clanuri, familii, societati, tari. Dar într-o zi toate aceste distinctii care provoaca atîtea ostilitati vor dispare, si oamenii se vor simti toti cetateni ai lumii. Iata ce este de salutat si de dorit. Care este omul politic sa pretinda contariul? Sa vina sa ma gaseasca si îi voi arata matematic, stiintific, istoric ca anumite moduri de a vedea lucrurile sunt perimate.

Cu cîteva decenii în urma, francezul care ar fi îndraznit sa preconizeze o reconciliere cu germanii ar fi fost impuscat. Acum, cînd este o idee dobîndita, nu se mai împusca nici francezii, nici germanii; ei îsi întind mîinile, îsi fac vizite, se iubesc si chiar aduc pe lume gramezi de mici franco-germani. Atunci, de ce n-ar fi o reconciliere între toate celelalte popoare? Germanii si francezii au devenit prieteni, bine, am înteles, dar aceasta n-a schimbat mare lucru: alti dusmani asteapta la pînda momentul 

de a-i inghiti. Trebuie deci facuta o unitate mult mai vasta pentru a putea scapa cu adevarat de toae pericolele. Daca nu, sarmanii oameni, nici armele, nici diplomatiile lor nu îi vor salva. Dar în curînd, în fata amenintarilor care vor plana peste omenire, toti vor fi obligati sa-si întinda mîna.

Evident,  Marte, instinctul de agresivitate va  exista totdeauna, de aceea omul va simti tot timpul nevoia de a se lupta si de a obtine victorii. Scopurile si mijloacele se vor schimba, dar nevoia, tendinta nu vor dispare. Omul are dreptul de a declara razboi lumii intregi pentru ca este o trebuinta pe care natura a pus-o în el. Da, are dreptul, dar numai cu armele dragostei si luminii. În viitor, razboiul asa cum exista astazi sub forme atît de devastatoare va dispare: oamenii vor întelege cît de costisitoare sunt aceste razboaie, în toate domeniile, si vor înceta sa se macelareasca. Dar oricum instinctul razboinic va persista.  

Inteligenta cosmica, ea însasi, nu vrea ca el sa se stinga; oamenii vor continua sa se bata, dar sub alte forme si instigatorul, în loc sa-i distruga pe altii, le va da viata, bogatia, lumina, dragostea. Si va fi atît de frumos. Vor exista deci totdeauna batalii, dar de un alt fel, ca bataliile care se duc în spatiu între stele si sori care îsi lanseaza fara incetae sageti de lumina.





III

ARISTOCRATIE  SI  DEMOCRATIE,

CAPUL  SI  STOMACUL

*



Nici un regim politic, pîna în prezent, nu s-a aratat cu adevarat eficace în a aduce popoarelor fericirea si pacea. Indiferent ce ar reprezenta monarhia, oligarhia, republica etc, nici una n-a adus solutii cu adevarat definitive. Pentru ce? Pentru simplul motiv ca un sistem de guvernare nu înseamna totul. Atît timp cît indivizilor carora li se pretinde a se impune, nu au constiinta datoriei lor, atît timp cît ei nu ajung sa înteleaga ca trebuie sa depuna toate eforturile pentru a se pune în armonie unii cu altii, oricare ar fi regimul, vom asista la aceleasi dezordini, la aceleasi necazuri, deci, în concluzie la aceleasi nenoriciri.

În vremea noastra, democratia s-a instalat aproape peste tot în lume. Simbolic, democratia reprezinta cîrmuirea stomacului. Da, poporul, demosul, este stomacul. Stie oare, poporul cu exactitate ceea ce este bun sau rau? Nu, el este impins de tot felul de dorinte si pofte nemasurate pe care le vrea împlinite. Dovada, acum cînd i s-au dat toate posibilitatile de a cere, va cere el oare, Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa? Va cere el, lumina si dragostea? Nu, stomacul nu cere decît mîncare în plus, si dupa aceea apar murdarii si pagube peste tot. Poporul nu are înca un ideal superior. Da, fiindca are nevoie de un cap, de o minte, si acest cap lipseste. Bineinteles, trebuie o minte luminata, dezinteresata, caci, daca cel ce se afla singur are aceleasi instincte ca multimea care cere, jos, atunci acest lucru nu mai merita osteneala.



"Cereti Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa" a spus Iisus. Si cum Imparatia lui Dumnezeu este o monarhie, toate tarile  lumii trebuie sa fie organizate potrivit  imaginii universului al carui rege este Dumnezeu. Eu nu vreau sa spun ca, în momentul actual, monarhiile ar fi de preferat republicilor, nu, eu vorbesc în principiu. Cînd stomacul este orb, nu trebuie sa îi dam cîrmuirea. Si cînd capul este nedemn, de asemenea, nu trebuie sa i-o acordam. Deci, va rog sa ma întelegeti bine, 

vorbesc în principiu. Ca poporul sa cîrmuiasca, de acord, dar cu conditia sa fie luminat. Daca nu este, nu trebuie sa conduca. Iar daca capul, de asemenea, este obscur, ignorant, dur, atunci sa nu conduca nici el. De altfel, capul este acela care, adesea, aduce cele mai multe necazuri, nu stomacul. Vorbesc, deci, din punct de vedere simbolic, si în domeniul simbolicului totul este clar, matematic.

A fi un adevarat aristocrat, nu înseamna numai a purta un nume, stramosi, titluri de noblete, pamînturi, ci ati proba tie insuti  simtul moral, generozitate, forta de caracter.  Daca guvernarea democratica a sfîrsit prin a învinge aproape peste tot în lume, aceasta este pentru ca aristocratia s-a compromis. Din nefericire, nu înlaturarea regilor, împaratilor sau tarilor a facut automat popoarele mai fericite. Caci multi dintre aceia care au preluat puterea, chiar si în tarile comuniste, repeta crimele vechilor stapîni. Atunci, din nou va izbucni o revolta, din nou ei vor fi înlaturati, pentru ca nu sunt la înaltime: au uitat ca au rasturnat monarhia si nobilii pentru a face sa domneasca un ideal de fraternitate si justitie. cu timpul, uiti, te materializezi, te degradezi... Ca si Biserica, care a uitat principiile iubirii pe care Iisus le-a dat, si care  s-a materializat si ea dea lungul secolelor.

Trebuie sa se revina acum catre aceasta aristocratie a inimii, a sufletului, care este aceea a Initiatilor, a marilor Maestri, a tuturor acelor fiinte luminate care au demonstrat-o. A vorbi despre dreptate si fericire pentru popor, aceasta nu ajunge. Toata lumea este capabila sa vorbeasca bine, dar cîti oare, sunt capabili sa traiasca si cele spuse? Atît timp cît tarile vor avea lideri care nu vor fi luminati de flacara initiatica, nimic bun nu va iesi din deciziile lor. Cîteva schimbari în domeniul economic, material, financiar sau politic nu vor fi de ajuns niciodata pentru a rezolva aceste probleme; va fi mereu aceeasi poveste, mereu acelasi noroi. Vedeti, nu s-a înteles înca ceea ce trebuie schimbat.

Poporul, la Roma, cerea pîine si jocuri de circ, si se citeaza acest detaliu cu adevarat celebru al istoriei romane, ca si cum nici un alt popor n-ar fi facut niciodata acelasi gen de cereri. În realitate, oamenii cer, totdeauna, aceleasi lucruri, dar sub o alta forma. Ei le-au modernizat, atît, dar sunt aceleasi: a mînca si a se distra, pentru aceasta fac greve si revolutii. La ora actuala, jocurile de circ sunt cinematograful, televizorul, spectacolul de musichall, barurile de noapte, meciurile de fotbal, de catch... Nu spectacolele sunt cele care lipsesc. Este întotdeauna aceeasi fire care are nevoie de distractie si pentru care s-au gasit feluri din ce în ce mai numeroase de hrana. Cîti oameni cer Imparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa? Cîti cer lumina, puritatea, adevarul, bunatatea? Totul se învîrte în jurul banului, al hranei si al placerilor.

Printre cererile omenesti, libertatea este, poate, singura de natura spirituala, dar asa cum o înteleg oamenii, înseamna a avea mai multe posibilitati de a pierde timpul, de a se distra, a face prostii si rau lor insisi si altora. Cine gîndeste sa fie liber  pentru a-si consacra timpul unor  lucrari  sublime? 

Majoritatea luptelor politice si sociale se rotesc în jurul pîntecelui, sexului, lenei si placerii. De aceea, daca se ofera oamenilor ceea ce ei cer, nu vor face altceva decît sa se înfunde în egoism si pasiuni.

Priviti numai numarul de carti, filme, reviste, spectacole care antreneaza acum oamenii în dezordine, anarhie si haos... Si ele au succes. Este extraordinar sa observi cît de mult are nevoie natura omeneasca sa se hraneasca cu aceasta  hrana infernala. De aceea, scriitorii, artistii nu sunt prea vinovati dînd publicului aceasta hrana: el o cauta cu o atare lacomie, 

încît ceilalti cauta sa i-o procure. Nu este, deci, în întregime greseala  lor,  dar, daca ar fi fost mai  constienti  de responsabilitatile lor, ar fi simtit ca nu ar fi trebuit niciodata sa coboare pentru a satisface multimii poftele si lacomiile naturii inferioare. Ar fi ramas pe o înaltime obligînd multimea sa urce pentru a-i atinge, aceasta inteligenta si frumusete adusa de ei. Reprezentînd creierul, ei ar fi trebuit sa joace rolul unei adevarate aristocratii. Dar iata ca ei vor sa multumeasca masele, demosul, stomacul, si, de aceea, acum partea inferioara domina, conduce, face pe grozava, cere...

Pe  viitor,  va trebui  reconstituita o aristocratie intelectuala, morala, spirituala pentru ca poporul sa poata evolua, si tendintele care au acaparat puterea, "demosul", stomacul, sexul trebuie sa lase conducerea mintii, care nu va împlini dorintele acestora.

Daca veti întreba natura cum vede ea lucrurile, ea va va întreba: "Iar dumneavoastra, cum veti echipa un vapor? " Pentru a putea porni, unui vapor îi trebuie motoare, si aceste motoare împeuna cu carburantul lor, pot fi inteligente? Nu,  ele propulseaza vaporul, atît, dar nu pot vedea, îl pot arunca în stînci, pe un iceberg sau peste alte vapoare, si iata naufragiul. 

Ah, dar exista un capitan care este inteligent, supravegheaza, conduce. Ei bine, eu, de asemenea, cînd am facut omul, i-am dat motoare sa-l propulseze, care improasca foc, dar i-am dat, de asemenea, un capitan. Numai ca, daca acest capitan a adormit pe undeva, s-a îmbatat si a lasat locul gol, vaporul pleaca în deriva!"

Motoarele sunt jos, în cala, în profunzimile vaporului, iar sus, pe punte, adica în frunte, natura l-a pus pe capitan: cu ochii, urechile, gura, el vede, asculta, ordona. De ce oare, capul nu se afla între picioare, de exemplu, sau sub ele?... În realitate acolo se afla pentru multi, vorbind simbolic. Da, toti cei care nu vor sa judece, sacrifica totul motoarelor si mintea este batjocorita.

Deci, iata ce trebuie înteles: motoristilor care sunt jos, nu le este dat sa vada pentru a conduce operatiile, ei nu o pot face, acesta este rolul capitanului. Dar pentru a pune în functiune vaporul ei sunt în stare, totul depinde de ei. Ca si cu poporul, priviti: fara el, fara munca lui, toata tara va muri. Nu trebuie  deci  sa-l subestimam, el  reprezinta  mijloacele, conditiile, forta care sunt absolut necesare ansamblului unui corp. Poporul este acolo pentru a semana si recolta, si fara el va  apare foametea. Dar, a-i da functiile care sunt  ale capitanului, ale aristocratiei, nu; punctul sau de vedere este prea limitat, este incapabil de a face alegeri inteligente si sa orienteze evenimentele pe calea cea buna. Scuzati-ma, dar asa se întîmpla. Nu este dat celulelor stomacului sa instruiasca pe altii si sa-i conduca. Cînd stomacul si sexul reclama ceva, 

creierul trebuie sa gîndeasca si sa selecteze. Intelepciunea trebuie sa-i ghideze si sa-i lumineze pe oameni, si atunci fortele poporului vor fi acolo pentru a împlini splendorile ei.

Creind omul, Inteligenta cosmica i-a aratat, prin structura corpului  sau, cum întreaga viata sociala trebuie sa  fie organizata, si de altfel oamenii au reusit, prin tatonari, sa realizeze ceva ce se apropie de acest model. Dar ce departe sunt înca de perfectiune. Vor exista, tot timpul, conducatori si condusi, dar nu totdeauna ei se afla la locul potrivit.

Ceea ce lipseste, este adevaratul respect pentru ordinea lucrurilor în omul însusi si în societate. Eu, nu ma lupt cu poporul din mine, îl hranesc, îl ingrijesc, îl curat. Ah, da, la mine poporul este foarte ingrijit, dar exista o aristocratie careia trebuie sa i se supuna. Eu nu îi permit sa cînte ca la revolutie: "Asa, asa, asa, pe aristocrati îi vom spînzura." Poporul meu nu cînta asemenea cîntece impotriva aristocratiei, dimpotriva, o respecta. 

Veti spune: "Dar este periculos ceea ce ne povestiti aici. Daca acum pledati pentru aristocratie si condamnati democratia, este periculos."

Totul este permanent periculos. Cînd mîncati sau beti, putei sa va sufocati, otraviti si sa muriti; cînd iesiti pe strada, puteti fi calcat de o masina sau, sa fiti loviti în cap de o caramida cazuta de pe vreun acoperis... Traim în mijlocul pericolelor, dar trebuie sa spunem adevarul si este de preferat, 

într-adevar, de a restabili o aristocratie luminata decît de a se conduce dupa criteriile si gusturile unei multimi nestiutoare. 

Acum, urmariti-ma bine: eu nu vorbesc de clase sociale, ci despre principii, eu stiu foarte bine ca în popor se afla adevarati aristocrati, fiinte ce au un ideal si aspiratii foarte înalte. Am întîlnit dintre acestia, nu aveau nici titluri, nici castele, nu aveau nimic, dar prin felul lor de a trai cu adevarat drept, generos, dezinteresat, erau minunati aristocrati. Incepeti sa ma intlegeti, nu-i asa?

În realitate, eu nu sunt nici pentru aristocratie, nici pentru democratie, doar pentru ordine, o unitate, o armonie care exista în univers si se reflecta de asemenea si în corpul nostru. 

Da, desigur, daca Inteligenta cosmica n-a fixat stomacul pe umeri si capul între picioare, aceasta pentru ca exista o motivatie. Capul este sus, stomacul jos, si daca oamenii doresc ca stomacul sa fie în frunte si capul nu se stie unde, aceasta nu duce decît la  dezordine. Trebuie înteles faptul ca exista o  ordine universala care nu seamana exact cu ceea ce oamenii doresc sa instaleze.

Multi ani înca de acum încolo se va mentine starea actuala de  lucruri:  vor exista republici,  democratii,  razboaie, devastari, revolutii... Si cînd oamenii, obositi, extenuati, aproape muribunzi, vor dori o noua ordine, în acel moment, poate, marii Întelepti vor veni sa preia destinul omenirii, si în fata unei asemenea judecati, asemenea splendori, toti se vor supune si vor asculta. Poporul iubeste dreptatea, ordinea si daca este incapbil sa le faca sa domneasca, aceasta pentru ca, în loc de a alege fiinte superioare, alege totdeauna pe cîtiva dintre membrii sai. Daca veti alege un sef printre furnici, va fi totdeauna o furnica: va sti, probabil, sa vorbeasca, sa se certe, sa întepe si sa-si umple "camara", dar atît, nu îi puteti cere sa aduca 

binele omenirii.

Singure, fiintele de inspiratie înalta pot aduce ordinea, pacea si armoniea în lume cînd, într-o zi aceasta aristocratie de fiinte de elita va începe sa se faca ascultata, totul se va transforma. Si poporul insusi va cere aceasta conducere a celor mai buni. El va vedea ca singur, fara lumina initiatica îsi risca disparitia.

Dar, nu uitati niciodata ca mai întîi în interiorul vostru este necesara aceasta ierarhie. De aceea trebuie sa cereti Cerului sa va trimitaa o aristocratie de fiinte luminoase pentru a va instrui si ghida. Aceasta nu va impiedica democratia sa-si vada de treburi, dimpotriva, chiar si noaptea, caci aceste ucruri sunt indispensabile daca poporul nu-si face munca sa: digestia, circulatia, eliminarea, organismul intreg va fi pierdut... si aristocratia la fel.





* *

Ceea ce se întîmpla în om este exact ceea ce se întîmpla în societate: se observa aceleasi revolutii, aceleasi framîntari, aceleasi inversari de situatii. Cîti regi, care nu erau la înaltimea sarcinii lor nu au fost înlaturati de supusii lor. Ei nu cunosteau legile teribile ale karmei si îsi permiteau sa fie cruzi si nedrepti. Dar iata ca altii, prin spate, în liniste, pregatesc caderea lor, si într-o zi vor fi învinsi. Istoria ne-a dat atîtea exemple. Cîti regi n-au fost detronati, îchisi în temnite cu putina apa si cîteva bucati de pîine. Si stateau acolo, nefericiti, asteptînd eliberarea, în timp ce altii, care 

se agatau de putere, conduceau în locul lor. Toata lumea cunoaste acestea, dar cîti, oare, au înteles ca aceleasi lucruri se întîmpla la fel în viata noastra interioara. În interior, "regele" se leneveste sau se destrabaleaza, si iata ca fortele ostile pun stapînire pe el, îl intemniteaza, si conduc în locul lui...

Trebuie deci ca omul sa-si reia locul în fruntea regatului sau, daca nu, va fi inlocuit de tîlharii si vagabonzii care sunt în el. Din momentul cînd nu este nici drept nici cinstit, cînd nu respecta anumite legi, se produc revolutii în interiorul lui, si este rasturnat de monstrii care preiau puterea si ocupa tronul. El pastreaza, poate, aceleasi aparente, dar în interior nu mai este aceeasi persoana care era acolo pentru a conduce. De altfel, aceasta se poate observa în anumite cazuri de nebunie. Cînd cineva spune: "Sunt Gengis Han", sau "Sunt Iisus", sau "Sunt Napoleon", înseamna ca este posedat. Bineinteles, nici Gengis Han, nici Napoleon, mai ales Iisus, nu se afla acolo, dar el sarmanul, nici  nu  mai stie unde se  afla.  Dedublarea personalitatii este acum un fenomen cunoscut si clasat, nimeni nu se mai indoieste. Dar ceea ce nu se stie, este ca dedublarea, sau mai bine zis demultiplicarea personalitatii este un fenomen care exista în fiecare individ. Caci omul este locuit de milioane de spirite si entitati, si dupa conditiile care li se ofera, se manifesta unele sau altele.

Stiu ca pentru unii ceea ce spun este curios. Si totusi este adevarat. Omul este locuit de o multime de celule ce depind direct de el si sunt influentate tot de el. Si aceasta multime îl imita. Daca omul îsi permite abuzuri, poporul sau sesizeaza si devine asemenea lui, si va deveni victima loviturilor de mai tîrziu. El simte ca ceva nu merge bine si se plînge: "Ce se întîmpla cu mine? Este revolutie?". În realitate, el si-a educat rau celulele si nu mai are nici o putere asupra lor. Atît timp cît omul ignora faptul ca celulele sale sunt mici suflete inteligente, un întreg popor, care este acolo, în el, si pe care trebuie sa-l cunoasca si sa se ocupe de el, acesta niciodata nu-l va asculta. Poti sa ceri cît vrei... nimic de facut.

Voi, n-ati vazut niciodata problema în felul acesta? Traiti ca toata lumea: inconstient. Nu, trebuie sa fiti constienti pentru ca aveti o datorie catre multimea care este în voi. Ea v-a fost data ca sa puteti realiza multe lucruri cu ea si nu faceti decît sa-i aratati un exemplu prost. Cînd trebuie sa prezentati ceva în fata altora, în societate, sunteti impecabili: în gesturi, în cuvînte, în mimica, în vestimentatie. Dar cînd sunteti singur, cînd nu va vede nimeni, este altfel, si va lasati dusi, fara sa gînditi de aceasta multime din voi care va observa. Atunci aceasta îsi spune: "Foarte bine, daca acesta este exemplul pe care ni-l da, îl vom imita si vom vedea!" Si va rastoarna. În timp ce, daca stiti cum s-o conduceti, aceasta multime este în stare sa faca minuni pentru voi.

Da, daca ati sti macar imensitatea acestei multimi, cît ati fi de mîndri. Sunt miliarde si miliarde de creaturi, o populatie superioara celei de pe pamînt. Va voi spune chiar ca exista Initiati care au reusit sa-si educe aceste entitati din ei, sa le întareasca si sa le faca sa evolueze, încît ele sunt capabile sa munceasca în afara, sa ajute, consoleze, vindece prieteni, discipoli, sau chiar necunoscuti... Da, aceste entitati iau uneori aparenta Initiatului pentru a se prezenta în fata acestor persoane, de aceea ele cred ca Initiatul chiar a venit sa le ajute. Deloc, si este posibil chiar ca Initiatul sa stie ultimul ca a facut ceva pentru cutare sau cutare persoana.

Da, prin munca sa inteligenta, constienta, o fiinta poate întari anumite entitati care exista în ea, dîndu-le asemenea posibilitati, indiferent ca ea este incapabila de a vizita lumea intreaga, încît gratie acestor entitati poate merge peste tot pentru a lumina semenii si a pregati venirea Imparatiei lui Dumnezeu. Credeti-ma, este adevarul adevarat, dar un adevar pe care stiinta oficiala este departe de a-l banui. Cît despre a-l accepta, mai bine sa nu vorbim. În realitate, posibilitatile omului sunt extraordinare, nelimitate, de nedescris, dar ele depind de gradul sau de evolutie. Daca el hotaraste sa se educe, sa se domine, sa învinga anumite slabiciuni, aceste posibilitati sunt acolo, pe drumul sau, si-l asteapta. Iar ceea ce va spun eu, toti Initiatii, toti Ghizii, de la începutul lumii au spus-o înaintea mea. Eu nu inventez nimic, sunt aici pentru a transmite secretul stiintei lor, al puterii lor, si a va conduce putin cîte putin catre aceasta splendoare.

Atunci unde este raul, cînd va spun ca trebuie sa va reluati locul vostru de rege? Da, sa va stapîniti, sa va dominati, sa stiti sa renuntati la anumite slabiciuni pentru a scapa de toate salbaticiunile care sunt înauntru... Nu exista lucrare mai importanta de facut decît aceea de a deveni regele vostru insusi, pentru ca toata aceasta multime din interior sa înceapa sa va iubeasca, sa va respecte, sa va asculte. Cînd va observa ca sunteti un rege bun, imediat ce îi veti cere ceva, va porni sa va satisfaca. cînd o parte din ea va fi furioasa, îi veti spune: "Opriti-va!" si imediat se va calma. Altfel, zile intregi veti astepta. Se va calma cînd va dori si nu veti putea face nimic.

Trebuie, mai  întîi, în voi  însiva sa restaurati aristocratia pastrînd cu strictete ceea ce aveti nobil, pur, luminos. Dar, daca credeti ca majoritatea oamenilor gîndesc sa-si protejeze aristocratia lor interioara, va înselati. Pentru un rol intr-un film, pentru o poza într-o revista, sau pentru toalete si bijuterii, o fata tînara, încîntatoare îsi va abandona prospetimea si puritatea. Un savant îsi va pune  întreaga inteligenta si capacitate exceptionala în slujba distrugerii, pentru ca i s-a propus, în schimb, o suma fantastica... Atunci, mai poate fi vorba de a-ti supraveghea aristocratia, de a o proteja? Nu, ea este vînduta, decazuta, murdara. Nu, pentru nimic în lume, pentru orice suma de bani sau pentru glorie, un Initiat nu va lasa compromisa aristocratia sa: el stie ca datorita ei, datorita acestor fiinte de lumina, inteligenta si intelepciune care traiesc în el, va obtine într-o zi cerul si pamîntul. Tot ceea ce i se poate propune nu seamana cu aceasta maretie.

Cînd vorbesc despre aristocratie, nu vorbesc decît despre adevarata aristocratie interioara. Daca ea reuseste sa se mentina în vîrf, toata multimea de celule traieste în armonie. Daca nu, aristocratia este rasturnata pentru ca altii,  instinctele, poftele nemasurate, viciile, slabiciunile au preluat puterea. Si iata ca aristocratii sunt spînzurati, ca în cîntec!... Aceasta se petrece întotdeauna cînd aristocratia interioara nu este la înaltime: aristocratii sunt spînzurati pe undeva si populatia conduce.

Adesea, ceea ce vi se întîmpla si voua. Bineinteles, anturajul vostru nu îl va observa, dar daca veti întîlni un Initiat, imediat el va întelege situatia si va va spune: "Dragul meu, de ce ai lasat lucrurile sa ajunga pîna aici, cînd ai ajuns un sclav?" Si nici macar nu stii cum s-a întîmplat. Ei bine, iata: sau ti-a lipsit inteligenta, sau nu ai avut destula dragoste în inima, sau nu ai avut suficienta vointa pentru a lucra si a te stapîni. Nu exista decît trei explicatii posibile, nu patru, cinci sau zece cum îsi închipuie oamenii care cauta întotdeauna cauzele relelor lor acolo unde nu sunt, adica în exterior: parintii,  societatea,  educatia, lipsa de  bani,  vecinii, concurenta... Da, totdeauna cauze exterioare... Dar adevaratele cauze sunt simple, lipsa de inteligenta, dragoste sau vointa. Iata cum vede un Initiat lucrurile. El stie ca nu în exterior omul trebuie sa-si caute motivatiile greutatilor sale, ci numai în viata interioara, unde a lasat dezordinea sa se instaleze. Iata de ce prima sa sarcina este de a obtine alte criterii pentru a vedea mai clar cauzele problemelor sale. Numai în acest fel el va fi în stare sa le rezolve.





IV

DESPRE  BANI



*



Banul nu este cauza tuturor crimelor asa cum se crede în general, Banul nu este decît un mijloc, un instrument. Numai omul, prin felul lui de a-si satisface dorintele, de regula pe socoteala altora, face sa apara intrigile, luptele, crimele. Eliminati banul, puneti orice moneda în loc, si atît timp cît omul este stapînit de slabiciuni, de dorinte inferioare, de 

pasiuni, el se va gasi în fata acelorasi probleme.

Deci nu banul este vinovat, ci omul care nu este luminat si care nu stie cum sa se serveasca de el, pentru ce motiv si în ce scop. Banul, în sine, nu este nici bun, nici rau, este neutru. 

Daca poseda o oarecare putere, aceasta pentru ca oamenii i-au dat-o. Daca într-o zi ei vor hotarî sa-i ia orice valoare pentru a o da în alta parte, aceleasi tragedii, aceleasi seductii, aceleasi elevatii si aceleasi caderi se vor repeta. Atît timp cît banului i-a fost conferita valoarea, si cum aceasta valoare permite satisfacerea poftelor, toti se concentreaza  asupra mijlocului de a obtine ceea ce au nevoie sau doresc, este normal, este natural. Dar s-ar putea gasi alte monezi de schimb. Poate, în viitor nu vor mai exista bani: moneda va fi dragostea... da, caci dragostea este o moneda superioara aurului.

Este prea devreme însa ca omenirea sa ajunga la asemenea conceptii, si pentru ca banul va ramîne aici înca o perioada de timp, trebuie invatat sa gîndim corect despre el pentru a nu cadea  niciodata în greseli. Trebuie stiut cum sa  privim lucrurile, atîta tot. Nu este rau ca sa posezi bani. Cum sa-i ajuti pe altii, daca nu ai bani? Aveti dragoste în inima, este bine, dar daca nu aveti decît dragoste, materialiceste nu puteti face nimic pentru a va ajuta prietenii.

Dar, va vorbesc ca si cum ar trebui sa va conving. Oh, la, la, stiu ca nu trebuie sa-mi fac griji despre acest subiect: în mintea voastra, toti veti fi de acord, ca trebuie sa avei bani. 

Da, dar problema este de a sti cum sa ne comportam cu acesti bani. De cîte ori nu v-am spus: luati banii, puneti-i într-o pusculita sau buzunar, dar niciodata în cap. Daca îi veti privi ca un ideal de atins cu tot pretul, daca va vor stapîni, va vor aduce multe necazuri si veti fi pierduti.

Dati  bani  cuiva, care nu este stapînul  gîndurilor, sentimentelor, al dorintelor sale si primul lucru care îl va face va fi sa se foloseasca de ei, abuzind, pîna la degringolada. Greseala nu este de partea banului, el va da numai posibilitatea de a va satisface dorintele: daca hraniti dorinte urîte în inima voastra, nu banul este vinovat. Luati orice alt  exemplu, petrolul, carbunele, gazul... totul e la fel: puteti sa-l folositi construind sau distrugînd. Si daca le folositi gresit, nu cei supusi greselii sunt vinovati, ci voi, care nu purtati lucruri frumoase în inima. Concluzia este ca, mai întîi trebuie sa va transformati voi însiva pentru a ajunge sa va serviti de bani, si de tot ceea ce posedati, numai în scopul elevarii voastre si binelui umanitatii. În ziua cînd veti reusi, chiar daca sunteti bogat, nu veti mai fi doborît: veti realiza numai operele sublime dupa care sufletul vostru rîvnea de multa vreme.

Lasati banului sa-si joace linistit rolul sau, ocupati-va numai sa va îndreptati. De cîte ori n-am auzit oamenii plîngîndu-se: "Ah, banul este cauza tuturor nenorocirilor!". Vorbesc asa, pentru ca nu-l au. Imediat ce-l obtin, totul difera. Deci, în primul  rînd ei sunt stupizi nevazînd adevarata  cauza  a nenorocirilor, si în al doilea rînd, sunt de rea credinta, doua defecte teribile. Trebuie spus numai atît: "Ah, banul este necesar, minunat, cu conditia sa nu devin sclavul sau!". Caci, daca va atasati prea mult de bani, veti sacrifica tot ce aveti mai bun în voi. Si chiar cînd veti avea acesti bani, deoarece ati sters cele mai bune calitati care v-ar fi permis sa gustati bucuriile si placerile ce vi le-ar fi procurat bogatia, nu le veti mai simti deloc. Iata pericolul: ati zdrobit în voi ceva, acest element misterios care da tuturor care îl gusta, savorile cele mai fine, cele mai subtile.

Bineinteles, este teribil sa nu posezi nici bani, nici altceva. Dar daca vi se da sa alegeti între doua situatii: sa posezi totul sau sa pierzi capacitatea de a aprecia lucrurile, sau, dimpotriva, de a nu avea nimic si a pastra gustul, cea de-a doua situatie este de preferat, caci atunci cînd posedati gustul, la cel mai mic lucru care va cade în gura, scoateti strigate de bucurie. Daca trebuie sa alegeti, alegeti mai bine gustul. Da, a putea pastra gustul, acesta este esentialul.

Dar acest gust al lucrurilor, numai lumina vi-l poate da.

Atunci cînd gasiti lumina, indiferent ce faceti, mîncati, va plimbati sau munciti, simtiti ca totul ia un gust delicios.

Esentialul, este deci de a învata a lucra cu lumina, de a întelege ceea ce este lumina, altfel nu veti întelege nimic în viata. Totul este în lumina, si daca este un domeniu de aprofundat, acesta este lumina, ceea ce este ea, cum lucreaza si cum, de asemenea, trebuie sa lucram noi cu ea.

Si iata acum, ceea ce ne reveleaza. Stiinta initiatica: aurul nu este altceva decît lumina soarelui condensata în strafundurile pamîntului de milioane de ani. Cei ce cauta aurul au în interior o intuitie obscura ca el este lumina solara, si ca aceasta lumina contine viata, contine dragostea... Deci cei care cauta aurul au o justificare. Dar cei care îl cauta prin intermediul luminii, au 

o si mai mare justificare. Da, pentru ca ei urmeaza calea directa pentru a gasi ceea ce altii cauta pe cai ocolite si adesea periculoase.

Instinctiv, oamenii cauta aurul pentru ca simt ca el contine un element divin, o chintesenta ascunsa. Un Initiat nu cauta aurul, el cauta lumina caci stie ca atunci cînd va avea lumina, ea se va condensa în el si el va deveni aur. Este mult mai bine decît a avea aur în buzunare sau în sifoniere. Veti spune ca n-ati vazut niciodata un Initiat de aur... Aurul sau este în interior, este lumina sa, chiar daca nu o vedeti. "Si ce poate 

face el cu acest aur?". Dumnezeule, ce ignoranti sunteti. Exista sus, "magazine" unde cu acest aur el va cumpara întelepciunea, bucuria, pacea si el se simte cu adevarat bogat încît nu se gîndeste decît cum sa distribuie aceste bogatii altora. În timp ce bogatii, chiar si cu lingourile lor de aur, putrezesc, mucegaiesc, sunt zdrobiti, nefericiti, solitari. Deci acest aur nu este suficient pentru a le asigura fericirea.

Ma întelegeti sau nu?... Exista realitati care nu sunt cunoscute si care trebuie cunoscute, si nu numai cunoscute dar si traite, în asemenea fel încît sa se obtina adevaratele comori. Este o întreaga disciplina. Veti spune ca acestea sunt baliverne? da, dar baliverne care se realizeaza!

Si vreti sa stiti cum dispune de aurul sau un Initiat? Un exemplu: cînd cineva este bolnav, aceasta înseamna ca a comis greseli si trebuie sa plateasca pentru ele. Dar eu  spun entitatilor celeste: "iubesc pe aceasta persoana, pentru ca a facut lucruri bune pentru Fraternitate. Cît trebuie platit?" Si platesc eu. Imediat persoana respectiva se vindeca. Ei da, acestea sunt realitati, se poate plati pentru cineva cu acest aur si el se va vindeca.

Atunci, dragii mei frati si surori, este bine a cauta bogatia, dar cu conditia de a o cauta acolo unde se afla cu adevarat, în chintesenta ei, si nu acolo unde este cristalizata, greoaie si aproape inoperanta, pentru ca acolo ea nu va poate da esentialul. Daca trebuie sa transportati casele voastre de bani printr-un desert, veti spune peste cîtva timp: "Ah, Doamne, daca cineva mi-ar aduce un pahar cu apa i-as da toti banii!". Dar cum nu vine nimeni veti muri de sete cu aur cu tot.

În timp ce daca posedati celalalt aur, veti bea, va veti potoli setea si nu veti muri.

Aveti bani si acesti bani va deschid toate usile. În lumea fizica, da, dar celelalte usi, usile pacii, fericirii, bucuriei, inspiratiei, usile tuturor calitatilor si virtutilor  ramîn închise. La ce va poate fi de folos sa aveti toate celelalte usi deschise cînd cele ale sanctuarului va ramîn închise? Mîncati, va plimbati, munciti fara nici o placere. În tot ceea ce faceti nu gasiti nici o bucurie: este semnul ca usile spirituale sunt închise. Ei bine, aceasta înseamna ca ati înteles viata si valorile ei într-o maniera gresita.





* *



Nu trebuie impiedicati oamenii în a cauta bogatia. Dar cei care o cauta trebuie sa stie ceea ce au de facut pentru a evita de  a  fi sfarîmati de  greutati  griji,  angoase, banuieli. Caci aceasta îi va astepta daca nu poseda lumina. Sa fie bogati, dar fara a cadea în starile negative care sunt fidele urmaritoare ale celor ce se angajeaza pe acest drum. Sa fie bogati, dar fara a leza pe altii, si mai ales sa învete sa faca sa circule aceste bogatii, sa aiba placerea de a implica si alte persoane în ele. Caci a da este un mod de a progresa. Dar exista rareori obisnuinta de a da. Multi au bogatii imense pe care le pastreaza pentru ei, si culmea, sunt nefericiti. Nu trebuie niciodata ca oamenii sa fie impiedicati sa se imbogateasca, ci numai a-i învata sa împarta aceste bogatii cu altii.

Nevoia de a acapara a cauzat totdeauna oamenilor divizari si masacre. Peste tot, chiar în familii unite, cîte tragedii nu s-au întîmplat în probleme de mosteniri. Totdeauna lacomia domina, si iata de ce lumea nu îsi poate depasi necazurile. Toate razboaiele au la origine nevoia de a avea ceva în plus. Mobilul este întotdeauna de a lua ceva vecinului: bani sau pamînturi... ca si cum în viata n-ar exista decît bani si pamînturi pentru a te simti bogat si fericit!

În realitate, Dumnezeu a distribuit totul tuturora: hrana, apa, aerul, caldura, lumina, si în lumea subtila prana, la fel ca tot felul de elemente benefice. Atunci de ce omul se simte înca sarac si mizerabil? Pentru ca nu stie sa atraga acele elemente si sa le absoarba. Numai Initiatii stiu sa atraga acele elemente si sa le absoarba. Numai Initiatii stiu sa gaseasca bogatia peste tot în univers. Toti ceilalti gîndesc ca viata este saraca, ca Domnul nu le-a dat nimic. Ba da, totul este împartit cu larghete, totul este la dispozitia tuturor creaturilor, numai creaturile sunt slabe, lenese, oarbe, stupide, si de aceea ramîn în saracie.

Dumnezeu a împartit totul în atmosfera, soarele, stelele, muntii, oceanele. El n-a pastrat nimic pentru El. Totul este la dispozitia voastra, fara interdictii. Interdictiile sunt în voi pentru ca nu sunteti nici puternici, nici puri, nici inteligenti. Dar în realitate tot ce aveti nevoie este acolo. Priviti lumina, caldura, spatiul, stelele, totul este la dispozitia voastra, dar voi nu ajungeti niciodata sa le folositi.

Dumnezeu este drept si mare, El n-a spus niciodata ca bogatiile îi apartin, ca sunt pentru unii si pentru altii. Nu. Daca nu ati fost capabili sa profitati de ele, nu El este raspunzator. De aceea trebuie sa studiati, sa exersati, daca nu înca multe încarnari veti ramîne la fel de saraci si mizerabili, si veti continua sa-l acuzti pe Dumnezeu.

Ceea ce ma uimeste tot timpul, este de a vedea cum oamenii se limiteaza ei insisi. Priviti felul lor de a se hrani: se multumesc sa manînce, sa bea, sa respire, adica de a se alimenta cu elemente solide, lichide, gazoase si lasa la o parte elementul subtil: focul, lumina... Acesta este motivul pentru care se afla în pericol: pentru ca nu se hranesc în mod convenabil. Pentru a se hrani convenabil ei au nevoie de patru elemente. Si cu adevarat, al patrulea element, focul, este elementul esential. De aceea este important de a vedea rasaritul soarelui dimineata pentru a absorbi acest foc si aceasta lumina care sunt acolo, dispensate în profunzime, în fiecare zi.

De altfel, priviti soarele. Exista oare pe pamînt o fiinta a carei lumina, dragoste, generozitate pot sa se compare cu cele ale soarelui? Nu, atunci luati-l drept model si putin cîte putin intelectul vostru va primi lumina sa, inima voastra caldura sa, spiritul vostru puterea sa. Si mai ales, la fel ca el, veti da, veti da...

Majoritatea oamenilor au ca regula de conduita cuvîntul a lua. Ei sunt astfel educati si toata cultura contemporana se afla sub semnul de a lua. Nu se întelege decît acest cuvînt... Ca si taranul care a cazut într-o fîntîna. Un om trece pe acolo si aude strigate de ajutor: el se apropie, îl vede si îi spune: "Da-mi mîna ta!" Cînd aude cuvîntul "a da", imediat taranul lasa mîna în jos si prefera sa ramîna în fîntîna. cînd celalalt întelese ca era un avar inveterat care nu vroia sa auda cuvîntul a da, îi spuse: "Ia mîna mea." Ah, cuvîntul "a lua"!... Imediat, taranul întinse mîna si a fost salvat. Cuvîntul a lua îi convenea, dar a da, nu. si daca ar fi fost singurul. Oriunde merg, oamenii cauta sa ia cîte ceva. Studiaza, se întîlnesc, muncesc, se casatoresc pentru a lua, spiritul lor este orientat tot timpul în aceasta directie. De aceea peste tot unde merge fiinta omeneasca nu emana nici lumina, nici caldura, nici viata: pentru ca nu gîndeste decît sa ia.

Chiar si în dragoste, cînd barbatul si femeia se cauta, fiecare este preocupat de a lua ceva. Barbatul vrea sa toace viata femeii si invers. Exista cazuri în care ar fi mai buna despartirea: ei încalca legea iubirii. Veti spune: "Dar ei se iubeau, erau împeuna, se contopeau." Nu, erau pentru a lua. Fiecare nu gîndea decît sa obtina anumite lucruri din partea partenerului  sau,  sa-l  exploateze  fara  scrupule,  fara menajamente. În loc sa puna ceva bun în sufletul si inima celuilalt, un elan, o viata, o inspiratie, asa fel ca acea fiinta sa se trezeasca si sa avanseze, dar nu, în fiecare zi se ia cîte ceva, se manînca si se bea pe saturate. Din cauza acestei mentalitati întreaga lume este în pericol.

Nu exista nici o scoala unde se învata oamenilor stiinta de a da, cu exceptia scolii soarelui. Toate planetele iau. Numai soarele da, de aceea trebuie sa ne instruim la scoala lui. El este singurul care stie cu adevarat sa dea, atunci de ce sa nu-l iubim? Toate creaturile care stiu sa dea ceva bun, sunt iubite si se simte atractie catre ele. In timp ce acelea care iau... dupa cîtva timp fugi de ele pentru a te salva. De ce unii îsi inchipuie ca vor putea la nesfîrsit sa jefuiasca pe altii? Foarte repede ceilalti vor observa si îi vor abandona. Atunci gînditi-va si veti vedea cît de avantajos este de a dezvolta în voi tendinta de a da.





V

ASUPRA  REPARTITIEI  BOGATIILOR



Am fost adesea întrebat despre repartitia bogatiilor. Este o problema care preocupa multi oameni, caci în inegalitatea acestei repartitii ei vad cea mai mare nedreptate.

În realitate, cît de departe am urca în istoria omenirii, problema a fost deja pusa. Cel care era mai abil sau viguros, de exemplu, un bun vînator, aducea mai mult vînat si acumula astfel mai multe bogatii decît altii. Aceasta inegalitate a bunurilor despre care se spune ca ar fi nedreapta, a fost la origine cu adevarat dreapta. De altfel naturii nu i-a placut niciodata egalitatea, nivelarea, uniformitatea.

De la Revolutia din 1789, Republica franceza are ca deviza: "Libertate, Egalitate, fraternitate", dar în realitate egalitatea nu exista nicaieri în univers, peste tot domnînd inegalitatea. Nu exista egalitate pe pamînt, în nici un plan. "Dar noi am facut din egalitate o lege!" Da, dar legea nu este decît un lucru teoretic, abstract, un text agatat de perete, nu este  o realitate. În realitae, egalitatea nu exista nicaieri: natura a dorit diversitate si aceasta diversitate creaza inegalitatea. Aceasta pentru ca, avînd capacitati diferite, unii oameni au acumulat mai mult decît altii. Este oare normal? De-a dreptul normal. Trebuie sa ne enervam? Deloc. Dar oamenii nu gîndesc pîna aici, ei striga, se revolta, lasîndu-se antrenati de altii. Aici, se pune problema de a întelege, de a studia, de a fi clar. Daca vor exista apoi motive de a tipa, de a se certa, bine, se apara, dar înainte de toate sa fim clari, tot ceea ce oamenii poseda, este normal, este just. Bogatii îsi merita bogatiile si saracii saracia. Daca aceasta nu este evident pentru majoritate, este pentru ca ei au respins credinta în reîncarnare care explica si justifica fiecare stare, fiecare situatie. De ce unii sunt bogati în aceasta încarnare? Pentru ca au lucrat, de o maniera sau alta, în aceasta încarnare? Pentru ca au lucrat, de o maniera sau alta, în precedentele încarnari pentru a avea aceste bogatii. Este spus în Stiinta initiatica ca tot ceea ce cereti, veti obtine într-o zi. Ca va fi bun sau rau, îl veti obtine. Domnul da tuturora ceea ce se cere. Dar, daca în continuare, acestia îsi vor sparge capul, nu mai este vina Lui. Daca cereti greutati si veti fi mai tîrziu sfarîmati de povara lor, este oare greseala Domnului? Va revine voua sarcina de a cunoaste consecintele indepartate ale cererilor facute. Nu va gînditi niciodata suficient la intorsaturile pe care le pot lua lucrurile: oare, dupa ce dorintele vi s-au realizat, nu veti deveni nefericiti, saraci sau bolnavi? Adesea, ar fi fost mai bine ca aceste dorinte sa nu se implineasca. De aceea discipolul trebuie sa înceapa prin a învata ca sunt lucruri de cerut si altele nu.

Faptul ca bogatii s-au imbogatit penntru ca si-au dezvoltat anumite calitati si au muncit pentru a obtine aceste bogatii, este un lucru sigur. Legea este adevarata. veti spune: "Da, dar ei au folosit viclenia, violenta, necinstea, minciuna". Este posibil, dar chiar folosind aceste mijloace, este spus ca ar fi obtinut bogatia, pentru ca aceasta si-au dorit. Evident, ceea ce 

nu este spus, este daca o vor pastra mult timp, daca vor trai fericiti, în pace si bucurie. Ei au ceea ce au cerut. Au reusit prin mijloace ilicite, nu-i nimic, au reusit. Dar ceea ce nu stiu ei, sunt consecintele. Multi cersetori, vagabonzi, sunt oameni care, în vietile trecute s-au imbogatit cauzînd pierderi altora, sau au folosit bogatiile lor pentru a face rau. Bineinteles, 

aceasta nu se întîmpla în toate cazurile, la fel cum nu toti bogatii au reusit prin viclenie si necinste; unii au reusit printr-o munca îndirjita, sau printr-o mostenire, sansa, sau gratie unei descoperiri. Nu ma pot opri asupra fiecarei cai în particular, vorbesc numai în general.

Deci în natura inegalitatea domina: saracia la unii, bogatia la altii. De ce oamenii îsi inchipuie, oare, ca trebuie sa fie egali? Ar fi stagnare, n-ar mai fi miscare, evolutie, fiindca n-ar mai exista competitie. Fie ca este pentru bogatie, putere, sau stiinta, competitia nu va putea fi oprita.

In aceasta problema a egalitatii bogatiilor, exista intr-adevar ceva de pus la punct. Oamenii se cearta, îsi smulg parul, se omoara pentru a schimba aceasta situatie, dar niciodata nu o vor face, caci natura sustine inegalitatea. De ce sa ne înduiosam de lenesi, incapabili, ignoranti? Sa le oferi cîte ceva, prin generozitate, este altceva. Dar a da celui care este prost si lenes la fel ca celui care are un mare talent si cunostinte, aceasta este nedreptate!

Unii... sa-i numim "filozofi" au vrut sa distruga în om dorinta de a poseda mereu mai mult. Aceasta nu va fi posibil, niciodata, caci natura însasi a pus în om aceasta dorinta, si daca nu este în planul fizic, ea se afla în planul afectiv sau planul intelectual. În oricare domeniu, omul este împins sa se îmbogateasca intr-un fel sau altul. A dori întotdeauna mai mult este un lucru normal. Dar cînd aceasta începe sa devina anormal? Organismul ne-o spune într-un fel în care nici un filozof nu mai poate obiecta. daca as exprima parerea mea personala, toti ar putea veni sa-mi spuna: "Nu, dupa mine nu este asa. Dupa mine..." si aceasta nu s-ar mai sfîrsi. Deci, nu voi spune parerea mea, ci aceea a naturii universale: încerc mereu sa gasesc exemple, printre operele ei, cum a rezolvat aceasta problema, cum nu este parerea mea personala, toata lumea este obligata sa se incline.

Atunci, este permis de a aduna bogatii? Bineinteles, ce face stomacul cînd îi dati hrana? Incepe munca, o transforma, ia ceea ce îi este necesar, iar restul îl arunca, nepastrînd nimic. Ceea ce primeste, nu-l foloseste numai pentru el, ci-l munceste si distribuie apoi în tot corpul. La capatul a cîteva ore, cînd resimte din nou un vid, va prelua din nou hrana si totul reîncepe. Multumita  acestei  împartiri   impersonale, dezinteresate, omul este sanatos, vorbeste, merge, munceste, cînta...

Sa presupunem acum ca stomacul cere: "Pe viitor, voi pastra totul pentru mine. Cine sunt acesti prosti pentru care trebuie sa dau mereu cîte ceva? Si daca va fi o foamete? Nu se stie niciodata ce rezerva viitorul. Am o întreaga lista de hranit, trebuie sa fac provizii". El va acumula, acumula, si iata, va apare  boala. de ce? Pentru ca legea impersonalitatii,  a Fraternitatii, nu va fi respectata. Medicii vor numi aceasta obstructie tumoare, cancer, cum doresc... si la fel va fi daca plaminii, capul, inima se pun la pastrat numai pentru ei.

Toti oamenii sunt ca celulele unui aceluiasi corp, iar în organism, exista mult mai multe celule decît oameni pe pamînt; creierul nostru are, el singur, mai multe miliarde. Atunci cum se întîmpla ca toate celulele corpului s-au aranjat pentru a trai împeuna în ajutor, în fraternitate, iar oamenii sunt asa de prosti  încît nu reusesc? Daca ar putea  realiza  aceasta fraternitate universala, va fi o asa mare prosperitate încît tarile si indivizii nu vor mai simti nevoia de a aduna bogatii si de a le ascunde, pentru ca va exista întotdeauna tot necesarul pentru toata lumea.

De ce oamenii nu se gîndesc decît sa adune? Pentru ca se arunca fara oprire în situatii incurcate care îi conduc la catastrofe? Atunci, din previziune, strîng gramada tot felul de lucruri pentru zile negre. Daca toti ar fi rezonabili, nimeni n-ar simti nevoia de a acumula: fiecare ar dispune de tot, atît cît îi trebuie... si chiar mijloacele de transport ar fi gratuite, s-ar continua sa se munceasca pentru a nu amorti, dar s-ar munci gratis... Da, gratis pentru ca este realmente agreabil sa fii inconjurat de oameni care te recompenseaza pentru munca depusa prin recunostinta, surîsuri, dragoste. Banul paleste alaturi!

Trebuie deci ca oamenii sa fie luminati în spiritul de a nu aduna mai multi bani si bogatii decît le este necesar. Cînd omenirea va deveni o familie, cînd frontierele vor dispare, va dispare si aceasta nevoie de a strînge peste masura si nu va mai exista nedreptate. Iata deci solutia: ca fiecare sa înteleaga avantajele Fraternitatii Universale si sa lucreze pentru ea, ca si celulele într-un organism sanatos.





VI

COMUNISM  SI CAPITALISM,

DOUA MANIFESTARI  COMPLEMENTARE



*



Lumea întreaga este actualmente împartita în doua: de o parte capitalistii si de cealalta comunistii. Pentru majoritatea oamenilor capitalismul si comunismul reprezinta doua moduri diferite  de a concepe productia si repartitia  bogatiilor materiale, dar în realitate sunt doua notiuni care ascund realitati mult mai vaste.

Sa luam exemplul unei tinere. În trecut... mai putin astazi, o tînara este la început capitalista: ea nu vrea sa fie nici îmbratisata, nici mîngîiata, ea pastreaza totul pentru ea însasi. Parintii ei au sfatuit-o sa nu dea nimic si ea urmeaza aceste sfaturi pentru o perioada. dar cum curentul comunist face progrese si se fofileaza în toate regiunile, va patrunde într-o zi si în capul tinerei fete care doreste acum sa distribuie tot din inima sa, farmecul si frumusetea sa, ea a devenit comunista. Si la fel pentru un baiat: dupa o perioada capitalista, el, de asemenea, devine comunist, distribuie peste tot chintesenta sa. Da, toate acestea înseamna comunism. Bineinteles, nimeni nu vede lucrurile asa, dar eu, cum sunt atît de deformat, le vad asa.

Sa spunem ca o tînara care îsi da capitalul sau primului venit este comunista. Dar, în fond, de ce da ea acest capital? Pentru a pune mîna pe capitalul baiatului, care si-l va pierde. Nu este deloc dezinteresat acest fel de comunism. Daca o fata devine generoasa este pentru a avea capitalul baiatului. Fara capital nu se poate trai. O fata poseda, deci, un capital formidabil, si cu acest capital ea poate sa-si cumpere multe lucruri... Ea poate fi invitata la un restaurant pentru o masa mai buna si apoi, ea va fi mîncata, dar, în sfîrsit, sa nu insistam!... Vedeti cît de complexe sunt lucrurile.

În realitate, natura ne arata ca amîndoua sunt necesare: comunismul si capitalismul. Ce este un copil? Un capitalist. El striga, cere, se impune, vrea sa acapareze totul si sa pastreze totul pentru el. Dar într-o zi cînd se va casatori si cînd va avea copiii lui, el va fi obligat sa devina comunist si, la rîndul sau va distribui bogatiile sale. Oamenii se nasc toti capitalisti, comunismul vine mai tîrziu. Cînd un baiat intîlneste o fata pentru a intemeia un camin, iata deja o comuna, aceasta este începutul.

Natura  însasi obliga fiintele sa se manifeste  drept capitalisti si comunisti, dar în perioade diferite, desigur. În primul rînd omul este capitalist, caci trebuie sa devina bogat. Natura îi ofera capitaluri: bratele sale, picioarele, ochii, urechile, sexul, creierul sunt capitaluri cu care trebuie sa lucreze pentru a obtine bogatiile pe care va putea, mai tîrziu,sa le distribuie. Daca sunteti saraci, ce puteti împarti? Nimic. Nu veti ajunge nici sa va ajutati sotia si copiii. Trebuie sa fii bogat pentru a ajuta pe altii.   Capitalismul trebuie sa fie numai un mijloc, dar greseala capitalistilor este de a fi facut un scop. Capitalistii n-au înteles nimic... Si nici comunistii, de altfel. Îi credeti pe comunisti ca sunt adevarati comunisti? Aceasta, numai Dumnezeu o stie. Daca îi critica asa pe capitalisti, daca îi combat, adesea pentru ca doresc sa fie la fel de bogati si puternici ca ei. Cel care se simte sarac si dezmostenit propovaduieste comunismul. Da, dar daca devine bogat, oh, la, la. s-a sfîrsit cu comunismul. Atît timp cît oamenii sunt saraci, sunt comunisti, dar imediat ce sunt bogati, ei devin capitalisti, pentru ca daca accepta în acel moment comunismul, vor trebui sa împarta totul, si aceasta nu le mai convine. Insa eu, cred în comunism. De ce? Pentru ca Iisus era comunist, dar un comunist alb, nu un comunist rosu.   Pentru moment nici comunistii, nici capitalistii nu gîndesc si nu actioneaza corect. Cînd ai drept ideal de a aduna bogatii, vor apare tot felul de inconveniente care n-au fost prevazute. Iar  cînd vrei sa împarti fara discernamînt, apar  altele neprevazute, care sunt la fel de prejudiciabile. Deci, daca comunistii si capitalistii nu doresc sa mearga mai departe în întlegerea lucrurilor, se vor masacra, vor fi razboaie civile în asteptare de alte razboaie... Nici unii, nici ceilalti nu au aceasta lumina pe care o dam noi aici: de a munci pentru un ideal înalt. Ei nu lucreaza decît pentru ei si chiar daca lasa impresia ca lucreaza pentru altii, în realitate nu o fac decît pentru ei.

Trebuie  sa existe o întelegere între capitalisti  si comunisti pentru ca, împeuna, sa ajute omenirea. Si unii si ceilalti sunt necesari pentru ca aceste doua curente  ale capitalismului si comunismului lucreaza simultan în univers. Pentru ce oare oamenii fac un factor de diviziune, chiar daca echilibrul cosmic se sprijina pe aceste doua curente. Deveniti deci, în acelasi timp, adevarati capitalisti si  adevarati comunisti, si veti fi în plenitudine.

Multi sunt comunisti pentru ca sunt obligati sa o faca, li se confisca terenul, casa... dar nu ei s-au oferit sa le doneze. Atunci, straniu comunism, cînd el obliga oamenii sa dea tot ce le apartine. A limita, a oprima, a distruge pe altii, este oare comunism?  Nu, comunismul înseamna a învata pe  altii  sa distribuie, sa dea, sa surîda, sa iubeasca, pastrînd  tot capitalul lor, caci fara capital ce poti face? Daca nu aveti bani, chiar si cu cele mai bune idei din lume, nu veti putea realiza nimic. În timp ce cu un capital, veti ridica  o întreprindere,  veti cîstiga bine si veti putea  apoi  sa distribuiti beneficiile voastre: veti deveni comunist. Dar pentru a deveni comunist, trebuie sa fii mai întîi capitalist. Iata ce trebuie înteles. Daca nu aveti nimic, nu veti putea fi comunist. Toti posesorii de capital care nu au înteles motivul de a exista al capitalului sunt foarte prosti capitalisti iar comunistii au dreptate în a-i ataca. Dar nu au dreptate cînd ataca pe adevaratii capitalisti, pentru ca numai acestia sunt cu adevarat comunisti.

Veti spune: "Dumnezeule. Totul este încurcat, nu mai înteleg nimic!". Da, este totdeauna încurcatura în capul vostru pentru ca nu ati fost insruiti în Stiinta initiatica. cînd vi se prezinta adevarurile asa cum Inteligenta cosmica le-a creat, nu întelegeti nimic, pentru ca erati în scoli omenesti unde vi s-au inoculat idei gresite. În timp ce eu, am fost în Scoala Inteligentei cosmice unde mi s-au spus aceasta: daca nu sunteti capitalist, nu 

veti putea deveni comunist. Trebuie deci largita întelegerea, sa deveniti un capitalist si sa va serviti de toate bogatiile, chiar de creier, gura, brate, picioare, pentru a face bine. În acest moment sunteti un comunist ideal. Dar daca nu aveti nimic si veti dori sa fiti comunist, ce fel de bine veti face? Nici unul. Si daca veti lua ceea ce nu va apartine, veti fi un hot.

A dori eliminarea bogatilor pentru a le lua ce au si a trai ca ei, sa fie oare, acesta, un mod de întelegere a lucrurilor? Cînd traiesti în mizerie, îi combati pe bogati, dar odata ajuns bogat, încetezi sa îi mai combati. În realitate, atunci cînd sunteti bogat ar trebui sa fiti contra bogatilor si sa împartiti totul. Dar a vorbi de rau pe bogati cînd esti în mizerie, este prea usor. La fel ca si fetele urîte care critica pe cele frumoase. Ele le critica pentru ca se simt urîte. Daca ar fi fost frumoase, ele n-ar fi criticat niciodata frumusetea.

Atunci,  rasturnînd pe capitalisti strigati:  "Traiasca comunismul!" si apoi oprimati poporul înca si mai crunt decît predecesorii vostri? nu, aceasta nu trebuie sa se întîmple. Cum se vor justifica comunistii în fata istoriei? Caci totul este înregistrat. Vedem din ce în ce mai multe filme care arata cum, dupa ce au fost fortati sa marturiseasca crime pe care nu le-au comis niciodata, oamenii sunt condamnati pe nedrept. Dar istoria va judeca, si îi va judeca pe toti, capitalisti ca si comunisti. Toti vor fi în acelasi cos, si îi va dezvinovati pe cei care au încercat sa se îmbogateasca pentru a da aceste bogatii altora, realizînd astfel lucruri mari pentru fericirea omenirii.

De altfel acest adevar trebuie sa fie înteles si aplicat în toate domeniile. Priviti: fiecare vrea sa studieze, sa se instruiasca, sa cîstige bani pentru a se face stimat  si respectat, caci oriunde se prezinta un om bogat, instruit si puternic, portile se deschid. În toate domeniile,  regasim aceleasi tendinte eterne de a deveni capitalist, adica de a avea o proprietate, de a poseda, de a domina. Aceasta ia forme diferite: pentru unii bogatia, pentru altii puterea, conducerea, pentru altii cunoasterea... Cunoasterea apartine, poate, unui domeniu superior, dar, în fond, înseamna acelasi lucru: sa devii bogat pentru a te impune. Da, savantii se comporta la fel ca si bogatii: sunt adesea distanti, dispretuitori, si deloc fraterni.

Toti ignorantii si slabii au tendinte "comuniste": le place mult sa se întîlneasca, sa se îmbratiseze, sa se invite, si sunt foarte accesibili, foarte draguti... pentru ca nu au nimic. În timp ce acei care sunt puternici sau savanti sunt mai greu de vazut: trebuie sa le ceri întîlniri cu luni si luni inainte si adesea va primeste secretarul lor, ei fiind inaccesibili. Oare asa trebuie sa se poarte? Toti acei care sunt bogati, în oricare domeniu ar fi, nu trebuie sa se comporte ca pontifi orgoliosi, ci trebuie sa coboare putin la nivelul celorlalti, sa fie fraterni, sa împarta bogatiile lor: atunci ei vor fi adevarati comunisti. Stiinta, puterea trebuie cautate ca mijloace de a ajuta omenirea si nu pentru aranjarea propriilor afaceri.

Cînd  privesc oamenii care vorbesc la televizor,  fie comunisti sau capitalisti, ei au o atitudine "capitalista"? se simt tari în domeniul cunostintelor, argumentlor, si vorbesc ca niste despoti, nu au nici un pic de dragoste, modestie, sau blîndete. Da, eu nu ma pot însela, toate atitudinile le pot clasifica. Veti spune: "Dar cum puteti clasifica aceste atitudini în categorii capitaliste si comuniste?". Oh, pentru ca sunt folosite fara oprire aceste doua cuvinte nefericite. As putea gasi altele, dar în asteptare le folosesc pe acestea pentru ca sunt comode.

Trebuie sa aveti cunostinte, titluri, diplome, dar nu pentru voi, nu pentru a va aranja afacerile proprii. Stiinta nu trebuie sa fie un mijloc de a satisface eul vostru interior. Nu, toate talentele pe care puteti sa le dezvoltati pentru a deveni un savant, un artist, un om politic, un financiar, nu trebuie sa fie decît mijloace pentru a face bine. Atunci aceasta devine divina, pentru ca cele doua se alatura: sunteti în acelasi timp si capitalisti si comunist. M-am gîndit multi ani la aceasta problema, si va spun cum am rezolvat-o: am devenit în acelasi timp si capitalist si comunist.

Capitalismul  si  comunismul  sunt  amîndoua  necesare, indispensabile, si va spun ca, natura însasi a facut sa apara aceste doua tendinte. Copilul, care ia, este un capitalist, si batrînul, care împarte tot, inainte de a pleca "dincolo", este un adevarat comunist: nu a pastrat nimic pentru el. Între cei doi se afla tot felul de oameni care nu apartin cu adevarat nici uneia dintre cele doua categorii: capitalisti, care de fapt nu sunt capitalisti, si comunisti care nu sunt comunisti. Idealul este de a fi în acelasi timp capitalist si comunist, adica de a se îmbogati pentru a împarti fara oprire bogatiile sale. Ajuns aici, esti perfect. Dar daca sunteti numai comunisti sau  numai capitalisti, sunteti oricum pierduti.

Cel care doreste sa posede ceva are dreptate, da, natura i-a acordat acest drept. Dovada, este ca avem un corp fizic, ne apartine, si daca vrem sa-l împartim, devine periculos. Se pot împarti anumite lucruri, este de înteles, dar corpul trebuie pastrat. Priviti copacul: el este capitalist, îsi pastreaza radacinile, trunchiul, ramurile sale, dar este si comunist, cînd el îsi împarte fructele. În acest fel a conceput  natura lucrurile. În Initiat care a înteles lectia naturii face exact ca si copacul: îsi pastreaza radacinile, trunchiul, ramurile, dar împarte fructele, adica gîndurile, sentimentele,  cuvintele, lumina sa, forta si banii sai. Singur Initiatul este un adevarat capitalist si un adevarat comunist. Ceilalti nu sunt decît copii care se ciondanesc si care nu au înteles nimic din adevarata viata, si, de aceea, nu-si vor rezolva niciodata problemele lor: pentru ca nu poseda lumina initiatica.

Deci, vedeti, adevaratul capitalist este Initiatul, el s-a îmbogatit, s-a îmbogatit... el este totodata si adevaratul comunist, caci zi si noapte îsi împarte bogatiile. În schimb, capitalul si-l pastreaza, caci nu ar putea face nimic fara capital. Inchipuiti-va ca cineva vine lînga mine si imi spune: "Oh, ce vioara minunata aveti. va rog sa mi-o dati mie!". Daca as fi un adevarat capitalist as spune: "Nu, nu va dau vioara mea, îmi apartine, dar veniti în fiecare zi si voi cînta pentru dumneavoastra."

Atît timp cît oamenii vor fi impartiti în capitalisti si comunisti, va exista razboi între ei. Cîte furturi, explozii, incendii, rapiri, asasinate, n-au alta origine decît aceste doua cuvînte!

Întelepciunea înseamna de a lasa sa se dezvolte într-o maniera echilibrata cele doua tendinte: capitalista si comunista. Chiar într-o zi, de exemplu, trebuie sa stii sa fii si una si cealalta. A fi numai capitalist, adica de a trai numai în ascunzisul sau, fara a vedea alte persoane, este rau. Si a fi tot timpul cu altii pentru ca esti incapbil de a trai singur, iata un comunism cu adevarat îndobitocitor. Atunci, eu am rezolvat astfel problema. Am pastrat jumatate din zi pentru mine, muncind, rugîndu-ma, meditînd, acumulînd. Cealalta jumatate vorbesc, primesc vizite, împart. Iata cum poti fi fericit multumind amîndoua naturile.

Daca sunteti tot timpul singur fara a oferi nimic din voi, aveti  o indispozitie, va lipseste ceva. Iar  daca  stati continuu... cu altii, veti pierde tot, rezervorul se goleste si nu va va ramîne nimic pentru voi. Veti fi deci obligati sa deveniti capitalist, sa renuntati putin ca sa-i mai întîlniti pe altii pentru a putea sa va imbogatiti din nou. Cei care acumuleaza mult si cei care împart mult, sunt nefericiti. Cea de-a treia solutie este singura care îi face pe oameni fericiti: jumatate-jumatate.



* *

Atît timp cît gîndim capitalismul si comunismul separat, opunîndu-le, cadem în greseala. Capitalistul care acumuleaza fara sa împarta nimic începe sa putrezeasca. Este la fel ca si grîul pe care îl pastrati ani de zile în hambar în loc de a-l semana: soarecii îl manînca, sau pur si simplu putrezeste. Este perfect normal sa iti doresti sa posedezi? Dar a dori numai posesia fara a da nimic este un instinct primitiv care trebuie educat. Tot ceea ce omul poseda trebuie sa-i serveasca sa faca bine.

Numai ca, bineînteles, nu bogatiile materiale  trebuie cautate, caci pentru a deveni bogat esti totdeauna obligat sa-l deposedezi pe vecin sau sa comiti fapte necinstite. Pamîntul este mic, spatiul limitat, asa ca, mai întotdeauna te imbogatesti, mai mult sau mai putin, pe seama altora. Dar daca aceasta dorinta de îmbogatire are ca obiect Cerul, valorile celeste, atît de vaste, imense, infinite, orice ati lua nu va diminua cu nimic aceasta imensitate, acest ocean inepuizabil, nu veti leza interesele nimanui. Si odata imbogatiti, veti împarti altora.

Solutia la problemele capitalismului si comunismului, este de a accepta, atît unii cît si altii, sa-si largeasca conceptiile privind lucrurile de cît mai sus. Iata solutia pe care am gasit-o. Nu exista cearta în mine între comunisti si capitalisti, cele doua parti îsi întind fratern mîna, se îmbratiseaza, sunt 

fericiti. Zi si noapte capitalistii din mine sunt pe cale de a se imbogati, îi întrec chiar pe toti capitalistii pamîntului care sunt limitati si restrînsi. Ei, da, ce putem face pe pamînt? Daca vreti sa mergeti foarte repede veti risca accidente: sunt copaci, case, oameni, si sunteti uneori obligati de a conduce cu treizeci la ora pentru a nu lovi vitele. În timp ce în eter, chiar daca va deplasati mai repede decît lumina, nu vor exista accidente. Acolo, la acea înaltime, se afla capitalistii din mine, de aceea ei nu intîlnesc nici un obstacol în actiunile lor... În timp ce altii, sarmanii, facînd totul ca sa inghita intreg pamîntul, sunt limitati. Ce vreti? În materie, asa se întîmpla.   Si comunistii, care sunt asa de mîndri de filozofia lor, care se simt asa de generosi, asa altruisti, întîlnesc obstacole. Cum ei ignora structura fiintei omenesi, nu îsi dau seama asupra faptului ca, pornind sa amelioreze conditiile materiale dar ignorînd pe cele spirituale, duc obligatoriu o civilizatie spre catastrofa. Cînd oamenii nu mai cultiva deloc spiritualul, ei redevin vicleni, necinstiti, duri, ca animalele. În acest fel, cel mai bun dintre comunisti, poate deveni ca si cel mai rau capitalist: nedrept, violent, despotic, abuzînd de forta si puterea sa. În ciuda filozofiei lor minunate, multi comunisti s-au compromis deja: exista dovezi. Da, este usor a predica o filozofie ideala, dar pentru a o putea realiza, zilnic, în viata, este foarte greu, acesta este, în fond, esentialul.

Inteligenta cosmica a construit omul în asa fel încît sa nu atinga dezvoltarea deplina decît mentinînd legatura cu o lume superioara de unde sa primeasca lumina si forta. Atît timp cît nu se încredinteaza decît intelectului sau limitat, el nu are toate posibilitatile de a vedea si de a preveni, el comite erori catastrofale în toae domeniile. Acei care  comunisti sau capitalisti  îsi dirijeaza puterea spre tehnica, industrie, progres material, sunt condamnati mai devreme sau mai tîrziu sa dea faliment. Caci agitatiile lor, inspirate numai de dorinta de a domina lumea, fara a tine cont de desenul Inteligentei cosmice, misca straturile atmosferei fizice si psihice, provoaca forte ostile, puteri redutabile care se dezlantuie apoi împotriva lor.

Ei da, toti acei care s-au decis sa rezolve problemele politice si sociale prin materialism, fara a studia natura profunda a fiintei omenesti, vor avea într-o zi mari surprize. Caci aceasta nevoie de hrana spirituala se va ridica în popor cu o asemenea forta, încît nimic nu-l va face sa renune la ea, nici amenintarile, nici inchisorile, nici moartea.

Numai Initiatii au reusit sa împace în viata lor comunismul si capitalismul, si au facut-o constient. Ei stiu ca aceasta circulatie este o lege a vietii: a lua si a da... Da, si viata eterna, este de a primi de la Cer, apoi de a împarti ceea ce ai primit, pentru ca totul sa se întoarca catre Cer pentru a fi din nou purificat. Circulatia în vene este capitalista: din toate 

punctele corpului sîngele se îndreapta catre plamîni pentru a fi purificat. Apoi, de aici, sîngele merge catre inima care îl trimite în tot corpul: circulatia arteriala este deci comunista.

Circulatia sîngelui este în realitate reflectarea unui proces cosmic. Aceasta energie care vine de la Dumnezeu, din Centru, si care coboara în toate regnurile naturii (oameni, animale, vegetale...) pentru a le învigora, se încarca de impuritati, apoi prin cai necunoscute, ea se întoarce la plaminii si inima universului pentru a se purifica, înainte de a fi trimisa din nou catre creaturi. Aceasta circulatie, înseamna capitalismul si comunismul cu adevarat întelese.





VII

PENTRU O NOUA  CONCEPTIE A ECONOMIEI



*

La ora actuala, oamenii au tendinta de a da economiei un loc preponderent, si în aparenta au dreptate, caci este foarte important de a asigura în cel mai bun mod posibil productia si repartitia bogatiilor în lume. Greseala lor consta în a nu vedea ca, în realitate, economia depinde de factori situati într-un plan mult mai inalt, sau a nu tine seama deloc de ei.

Latura economica, daca vreti, este o latura moarta: nu se poate nici deplasa, nici actiona, nici exprima, sunt alte elemente care decid s-o deplaseze aici sau acolo, si dupa cum întelepciunea sau nebunia o fac, rezultatele sunt cu totul diferite. Cînd mintea care trebuie sa decida este bolnava, la sfîrsit, ea, economia, va fi ruinata. Iata deci nemultumirile, grevele, revolutiile...

Este pacat ca oamenii se lasa aruncati în materie pe punctul de a uita ca nu ea este cea mai importanta, ci factorii care actioneaza asupra ei. Sa ne închipuim ca aveti capitaluri si arme: va simtiti foarte puternici. Numai ca sunteti stupizi si iata ca se iveste cineva mai inteligent decît voi. Va poate distruge, pentru ca dispune de un element superior la tot ceea ce posedati: inteligenta. Da, inteligenta triumfa adesea peste toate mijloacele materiale.

Fiecare eveniment care se produce în planul material depinde de fenomene care au loc mult mai sus, în lumea invizibila a gîndurilor si sentimentelor, si atît timp cît nu se vad aceste elemente invizibile care actioneaza asupra materiei pentru a o influenta în bine sau rau, nu vom avea decît o vedere gresita a lucrurilor. Realitatea este ca, nu exista nimic economic, tehnic, industrial care poate functiona de unul singur.

Cînd dorim sa reprezentam anatomia fiintei omenesti, ne servim de planse reprezentînd diferite sisteme din care este alcatuita: sistemul osos, sistemul circulator, sistemul muscular, sistemul nervos etc. Nici una dintre aceste planse nu reprezinta omul în totalitate, ci numai un aspect. Ceea ce nu stim, este ca în afara sistemului nervos exista multe alte sisteme necunoscute înca stiintei oficiale. Nimeni nu mentioneaza sistemul auric însotit de curentii sai de lumini si culori, si totusi el este cel care conduce sistemul nervos, exact cum sistemul nervos conduce sistemele circulator, respirator etc. Nu s-a studiat înca totalitatea fiintei omenesti.

Acordînd pondere mai mare domeniului economic (materii prime, capitaluri, debuseuri, importuri, exporturi, s.a.m.d...Oamenii arata ca s-au limitat la sistemul osos, muscular, circulator. Nu au ajuns înca pîna la sistemul nervos, si cu atît mai mult pîna la sistemul auric, si aceasta explica de ce lasa la o parte anumite reguli, anumite legi, anumite virtuti care corespund acestor sisteme. De aceea conducatorii care pun, în principal, accentul pe economie, sunt pe cale de a provoca decaderea lumii întregi. Pentru a fi tot timpul mai puternic si mai bogat decît vecinul, esti obligat sa comiti actiuni care nu sunt totdeauna cele mai oneste. Da, este fatal.

Deci, în timp ce de o parte opulenta creste, de cealalta parte respectul legilor divine se diminueaza, si aceasta va aduce catastrofe mari. Eu stiu bine ca nu se poate accepta ceea ce spun: pentru ca nu se poate vedea. Nu se vede ca, pentru a obtine succesul în planul economic esti obligat sa comiti fara încetare lucruri incorecte si crime. Este ca în politica sau spionaj: totul este permis. Se pretinde a se lucra pentru tara sa. Da, dar...  celelalte  tari?...  Interesele  economice  distrug întotdeauna morala. Cînd li se da prioritate, toate calitatile bune se sterg si sunt înlocuite de egoism, violenta, viclenie, lipsa  de  scrupule. Viata economica  este  indispensabila, bineinteles, dar ea trebuie sa fie stapînita pentru a asculta de 

alte necesitati, de alte puteri care îi sunt superioare. Altfel, cele mai bune aspiratii sunt batjocorite pentru ca egoistii sa se poata îmbogati.

Trebuie început a gîndi, pentru a vedea clar ca pe primul loc trebuie pusa lumea divina, si ca tot restul este la dispozitia ei. Adevarul este ca oamenii au confundat scopul cu mijloacele. Ei stiu ca exista totdeauna un scop de atins si mijloace pentru a reusi. Dar ceea ce nu au observat, este ca sunt pe cale de a lua ca mijloace toate facultatile si darurile cele mai minunate pe care Cerul le-a dat, pentru a atinge scopul cel mai pamîntesc cu putinta. Pentru a-si satisface poftele lor cele mai joase, vor sacrifica ce exista mai bun în ei, si chiar Domnul trebuie sa se închine vointei lor pentru a-i ajuta în debuseurile si nebuniile lor. Si credeti ca si-au dat seama de situatie ? Nicidecum. N-au nici macar timp sa se întrebe: "Dar cum arat? Ce caut eu?" Eh, nu, trebuie sa apara un Intelept care sa le si spuna: "Dar priveste, batrîne, care este scopul tau. Infernul. Si mijloacele? Ei bine, ai luat ca mijloace pe Domnul, pe Îngeri, stiinta, arta, religia..." Da, iata de ce se servesc pentru a atinge infernul!

Este adevarat ca progresul material, industrial aduce cîte ceva. Întrînd acum într-o casa nu poti sa nu fii uimit de tot ceea ce vezi: încalzirea, aspiratorul, masina de spalat rufe sau vesela, televizorul, telefonul... Dar atunci, pentru ca au totul, de ce oamenii nu au fost niciodata mai nemultumiti, revoltati, bolnavi?... Dar chiar în fata acestui esec evident ei continua sa caute în aceeasi directie. Nu vor sa înteleaga ca, pentru a fi cu adevarat fericiti, trebuie cautat într-un alt plan: da, a cauta dragostea,  întelepciunea,  adevarul,  si  diminuata  putin certitudinea ca tupeul si comoditatile le aduc totul. Lenea, egoismul, slabiciunea, iata ce aduc aceste facilitati. Si din nefericire, aceasta este ce se doreste: lenea, placerea... sa nu faci nimic si sa ai totul.

Si ce va sfatuiesc eu? Va sfatuiesc în doua moduri: sa aveti toate facilitatile materiale, dar sa mentineti, fizic si mai ales psihic, o activitate neobosita pentru a nu va anchiloza si a va abrutiza. Veti spune ca v-am vorbit deja destul. Da, v-am vorbit, dar oare aceasta a dat rezultate? V-ati decis, deci, sa actionati în acest sens?  Nu, nu înca: sunteti înca concentrati în materie, în placeri, încît nu va ramîne timp sa va deschideti catre lumea divina si sa invitati entitatile sublime sa vina sa lucreze în voi. Si este foarte grav acest lucru ! Daca nu veti voi sa întelegeti, veti suferi si nimeni nu va va salva. Nu puteti decît voi însiva sa va salvati prin lumina si prin dragoste. Atunci analizati timpul vostru de lucru, energiile si atentia voastra. Veti observa ca nu oferiti mare lucru lumii divine, singura care va poate purifica, lumina renaste, oferind aproape tot timpul energiile voastre lumii materiale, care, dupa ce v-a dat cîteva clipe de bucurie, va încarca, va întemniteaza si va dizolva.

Sa luam exemplul unui om bogat: daca nu face ceva bun cu bogatiile sale, daca se lasa dus de placerile vietii obisnuite, cînd va reveni într-o urmatoare încarnare, nu va mai avea nimic si va fi obligat sa traiasca în mizerie si privatiuni. El nu va sti faptul ca daca a fost foarte bogat în trecut si acum este în mizerie, este pentru ca a pastrat totul pentru el fara a face 

nimic bun pentru altii. Cîte creaturi nu vin pe lume într-o stare cu adevarat deplorabila fara a sti macar de ce. Aceasta problema nu a fost bine lamurita nici de catre psihologie, nici de medicina, pedagogie sau psihanaliza... nici chiar de catre religie. Ea nu poate fi lamurita decît de Stiinta initiatica.

Deci,  daca doriti sa pregatiti conditii bune  pentru urmatoarea încarnare, indiferent ce veti întreprinde, întrebati-va întîi sincer: "Caut lumina, caut iubirea, caut forta... Le voi obtine facînd asta sau asta ?"

Si Cerul, care va asculta, va va da raspunsul.

Sunt  înca atîtea de spus asupra acestui subiect  al economiei. Cînd o societate este prea preocupata de interesele ei economice, urmeaza pentru ea tot felul de dezechilibre si inconveniente pe care nu a avut întelepciunea de a le preveni. Priviti, se doreste exportul cu orice pret pentru ca este extrem de avantajos, si treptat se vînd arme, avioane de lupta unor popoare care, prin lupte continue, risca sa compromita pacea si 

securitatea întregii planete. Unele dintre aceste popoare abia stiu  sa citeasca si sa scrie, dar li se  servesc  arme perfectionate. Bineinteles, se vor cîstiga bani multi, dar se va plati foarte scump, într-o alta maniera, pentru toate acestea. Oh, Doamne, ce orbire. Si iata cum o economie fara scrupule va fi ruina mai multor tari.

Da, dragii mei frati si surori, nici o alta problema nu este mai importanta ca economia, cu aceasta sunt de acord. Insa un lucru nu l-au înteles oamenii, nu aici, jos, se studiaza problema pentru a o rezolva, ci sus, caci tot ceea ce este jos este o reflectare a ceea ce se afla sus.



* *

Societatea este asa de bine organizata pentru a oferi totul, încît oamenii au devenit foarte neglijenti? ei stiu ca vor gasi mereu ceva sau pe cineva sa îi scoata din incurcatura. Ei pot merge la ski si sa se lanseze imprudent pe pîrtie: daca îsi vor rupe piciorul, vor merge la spital si îl vor pune în ghips. Daca vor lucra pe o scara, de ce sa verifice daca este bine asezata? 

Daca vor cadea, vor fi luati pentru a fi ingrijiti. Si de ce sa aiba grija de dintîi lor? Vor merge la dentist. Si hainele, de ce sa fie atenti sa nu le pateze? Sunt atîtea produse de curatatorie peste tot. Se plimba în padure si arunca o tigara aprinsa: de ce sa-i doara capul daca ea va provoca un incendiu? Vor veni pompierii sa-l stinga.

În  acest  fel  atentia,  perspicacitatea,  discrectia, intelepciunea, inteligenta diminueaza din ce în ce mai mult. De ce sa se dezvolte cînd societatea ofera atîtea mijloace de a repara prostiile comise de diferiti insi? Toti cercetatorii, tehnicienii sunt acolo pentru a-i ajuta pe oameni. În realitate, nu îi ajuta, caci oamenii devin din ce în ce mai lenesi, slabi si rai. Ei sunt, poate, mai instruiti ca inainte, dar mai neglijenti si nepasatori. Problema acum se pune nu în a opri progresul material, dar de a putea lucra, de asemenea, în domeniul interior pentru a exersa atentia, prudenta, stapinirea.

Caci trebuie, de asemenea, sa ne gîndim ca se pot produce evenimente care vor priva omenirea de toate aceste comoditati la care ea s-a obisnuit, si iata înca un factor de dezordine si conflict. Priviti ce se întîmpla cu petrolul: s-au sapat puturi, s-a imprastiat energia fara discernamînt, crezînd ca petrolul va exista mereu, usor de obtinut, si iata acum cîte probleme 

politice au aparut din cauza acestui petrol. A devenit o arma teribila în mîinile celor care îl poseda, si din cauza lui, acum, pacea lumii este, fara încetare, amenintata. Este magnifica economia, dar ar valora mai mult pentru oameni sa încerce sa cunoasca si sa accepte adevarurile susceptibile de a ameliora întîi viata lor psihica, caci viata lor exterioara va suferi, mai devreme  sau  mai tîrziu,  consecintele  slabiciunilor  lor interioare.

Sunt, probabil, singurul care întelege corect economia. Se vorbeste despre economie, se studiaza stiintele economice, eu nu cunosc nimic dintre acestea, dar stiu ca economia nu se afla acolo unde oamenii o cauta. Vreti sa practicati veritabila economie, sa aveti bogatii, comori pe care le puteti apoi cheltui pentru a ajuta pe altii? Ei bine, trebuie sa deveniti atent, luminat, propriul vostru stapîn, rezonabil. Iata  adevarata 

economie. Nimeni nu o cauta acolo, vedeti, si cele mai mari cheltuieli care duc la mari ruine sunt cauzate de  catre economisti.

Toti  sunt pe cale de a se ruina spiritual,  moral, intelectual, si chiar material, pentru ca nu au înteles cu adevarat natura economiei. Adevarata economie începe acolo unde niciodata nu ati avut ideea sa o cautati: în atentie. Esti stupefiat de a vedea numarul de mijloace si de produse care apar acum pentru a repune în functiune tot ceea ce a fost distrus, spart sau murdarit, si nu numai obiecte ci oameni pur si simplu. Este incredibil, o jumatate din omenire munceste sa repare pierderile cauzate de cealalta jumatate. Ei bine, iata un punct care ar trebui sa preocupe pe economisti, dar oamenii contînd prea mult pe mijloacele exterioare îsi spun: "De ce sa ne spargem capetele pentru a atentiona, deoarece sunt atîtia tehnicieni si muncitori care repara tot ceea ce am scufundat noi, chiar si pe noi insine ! " Cu cît exista mai multe facilitati, cu atît mai putin atentia se dezvolta si, în acest mod, o economie ajunge la 

pamînt: pentru ca esti obligat sa cheltuiesti prea mult pentru a o repara.   Dar eu stiu ca acest punct de vedere nu este cel al economistilor. Caci nu numai ca ei nu au vazut problema în acest fel, dar au o filozofie diametral opusa: trebuie produs în ce în ce mai mult, si pentru ca aceasta productie sa se scurga, trebuie ca oamenii sa consume cît mai mult. Sunt împinsi deci la consum, si chiar la risipa: cu cît vor cumpara mai mult, cu atît va fi mai bine. Atunci ei devin neglijenti, sparg masina si celelalte aparate ale lor, nu e nimic, vor cumpara altele... Daca nu sunt rezonabili si îsi macina sanatatea, este foarte bine de asemenea, vor  îmbogati  industriile  si  laboratoarele  farmaceutice. Bineinteles, în acest mod, afacerile unor persoane si anumitor tari  vor prospera, dar pentru ansamblul omenirii,  pentru echilibrul,  sanatatea, fericirea sa, aceasta  conceptie  a economiei este ruinatoare si catastrofala.

În realitate, natura singura cunoaste si practica economia: ea stie cum trebuie facut pentru a nu pierde un singur atom. O mica urma de praf, o murdarie, totul se foloseste. Priviti: chiar deseurile si gunoaiele aruncate de oameni sunt absorbite de pamîntul care le transforma în uzinele sale de jos, si devin hrana pentru vegetatie. Nimic nu se pierde, nimic nu se arunca.  Oamenii sunt departe de a poseda aceasta inteligenta a naturii: nu numai ca epuizeaza pamîntul fortînd productia si risipindu-i resursele,  dar  sunt tot timpul contrariati  de  problema deseurilor. Urmariti problemele puse de reziduurile radioactive si altele extrem de toxice, carora nu li s-a gasit un mijloc de distrugere. Sunt obligati sa le îndese în galerii subterane, dar exista mari riscuri pentru omenire.

Adevarata economie se gaseste deci acolo unde este cautata. Si v-as spune chiar ca adevarurile economiei constau în a nu risipi fortele, calitatile, energiile pe care Cerul ni le-a dat. Ea începe deci prin intelepciune, masura, atentie. Actualmente nu vedem decît economisti peste tot. Dar niciodata omenirea nu îsi va gasi fericirea cu acesti mari economisti, pentru ca ei nu vad decît partea materiala a vietii si a problemelor.

O fiinta care îsi distruge si disperseaza toate energiile psihice  din  cauza pasiunilor, dorintelor,  gîndurilor  si sentimentelor dezordonate, ce întelegere a economiei poate avea?  Veti spune ca nu vedeti legatura... Pentru ca sunteti orbi, foarte simplu. Aceste doua domenii nu sunt separate. Iata de ce, acei care se afla la conducerea unei tari si care se pronunta asupra chestiunilor economice ar trebui, mai întîi, sa învete anumite adevaruri care nu se gasesc în cartile de economie: cum este constituit omul, cum este legat la intreg universul, cum acest univers este ierarhizat, cum toate întreprinderile omenesti trebuie sa asculte de un model, de o idee celesta. În acel moment, tot ceea ce vor face ei, tot ce vor ordona, va fi perfect.





VIII

CEEA  CE ORICARE  OM  POLITIC

TREBUIE  SA  STIE



*

Fiinta omeneasca este constituita din doua naturi (spunem aceasta pentru a simplifica): o natura inferioara pe care am numit-o "Personalitate", si o natura superioara pe care am numit-o "Individualitate". Cînd individualitatea domina în el, omul poate face un imens bine lumii întregi, în timp ce, daca se lasa condus de personalitatea sa care este egocentrica, avida, cruda, nu poate sa faca decît rau altora. Din nefericire, peste tot în lume, personalitatea ocupa primul loc: în familiile unde se observa ca sotia îsi trage plapuma lînga ea în timp ce sotul face la fel... în societate, unde fiecare îsi da silinta sa-si croiasca drum pe seama altora... În politica, economie, arta, peste  tot nu se vede decît personalitatea  exprimindu-se, impunîndu-se si fulminînd.

Dar oamenii nu au suficiente criterii pentru a analiza originea exigentelor si revendicarilor lor.  De cîte ori n-au facut ei experienta schimbarilor si chiar a revolutiilor. Dar situatia nu s-a îmbunatatit. Si de ce nu s-a ameliorat? Pentru ca aceste revolutii nu au fost facute de oameni care aveau vointa de a se smulge tendintelor lor inferioare. Si atît timp cît nu 

exista ameliorari în mentalitati, oricare ar fi reformele pe care le examineaza, nici o situatie nu poate cu adevarat sa se amelioreze. Numai cînd vor iesi din cercul strîmt al poftelor si dorintelor lor nemasurate, schimbarile pe care le vor aduce vor fi adevarate ameliorari.

Pîna aici, chiar daca toti oamenii politici folosesc din ce în ce mai mult cuvîntul "schimbare", vom continua sa asistam la aceleasi eforturi încrîncenate ale unei multimi de ambitiosi pentru a smulge locuri care sa le ofere mai multa putere si bani. Ei nu se pregatesc deloc sa-si asume sarcina mareata, care este a lor, ei nu muncesc deloc pentru a deveni mai dezinteresati, mai nobili, mai stapîni de sine... modele. Aceasta nu îi intereseaza.  La ce le-ar servi sa se îndrepte? Nu de aceasta au ei nevoie. Ei 

au nevoie de locuri pentru a obtine puteri, pentru a-si satisface pasiunile lor, dorintele lor de cucerire, de dominatie, de razbunare. Iata de ce lumea nu va gasi niciodata pacea!

În  realitate, societatea actuala este atît de  putin luminata, încît ea încurajeaza toate tendintele inerioare ale membrilor sai. Pîna si parintii sunt atît de nestiutori încît îsi imagineaza sa-si educe copiii impingîndu-i la obtinerea de favoruri si privilegii prin mijloace mai mult sau mai putin licite. Aceasta înseamna educatia pentru ei. În loc sa le spuna: "Pregateste-te, daca într-o zi vei avea responsabilitati, va trebui sa te arati la înaltimea sarcinii tale si sa nu te compromiti  niciodata", nu, ei le dau sfaturile cele  mai necinstite si se bucura de succesele lor chiar daca nu le merita. Se doreste mereu reusita în planul material si cum, pentru a reusi, esti obligat sa folosesti calculele, viclenia, violenta, în final se distruge tot ce exista mai bun în caracterul fiecaruia.

Veti spune: "Da, dar daca trebuie sa urmam sfaturile dumneavoastra, daca trebuie sa ne pregatim atîta pentru a deveni un model, conditiile însa, în lume, sunt de asa natura încît vom ramîne undeva, necunoscuti, obscuri, în partea cea mai de jos a societatii! " Dar ce stiti voi despre marile legi spirituale, pentru a trage asemenea concluzii. Cine veti deveni, cu adevarat, o fiinta capabila, exceptionala, cînd veti deveni un model, un soare, chiar daca nu veti dori, chiar daca veti refuza, altii vor veni sa va ia de brat cu forta si sa va plaseze în vîrf pentru a-i dirija si conduce!... Daca aceasta nu se întîmpla, este pentru ca nu o meritati: nu sunteti înca pregatiti, deci nu aveti de ce sa protestati.

Oamenii aspira la adevarata lumina, la adevarata stiinta, la adevarata putere, au n evoie de ea, o cauta, dar cum toti aceia cu care vin în contact, nu sunt modele impecabile, ei se descurca prin necinste si violenta pentru a reusi cu orice pret. În interior, toti aspira la ceea ce este nobil, sublim, dar cum nu le întîlnesc, si se vad inconjurati de hoti si nesatui, ei se descurajeaza si incep sa îi imite, adaptînd aceasta filozofie atît de raspîndita: "Faceti bine si veti primi rau în schimb..." "Fiti cinstit si veti muri de foame..." "Omul este un lup pentru om..." Atunci, din ce în ce mai mult, fiecare se niveleaza, se conformeaza creaturilor celor mai de jos.

Ceea ce este trist, este ca în timpul adolescentei, multi au aceasta dorinta de a lucra pentru un ideal, de a face sacrificii mari, de a se comporta cavalereste. Dar, dupa cîtva timp, în contactul cu realitatea, sub presiunea anturajului lor care îi sfatuieste sa fie "rezonabili", "inteligenti", ei renunta, se niveleaza, devin ca si ceilalti. Se observa aceasta peste tot: 

oamenii au dorinte frumoase, elanuri bune, numai ca nu întîlnesc instructori, modele, pentru a-i sustine, sfatui si impiedica sa se  intoarca înapoi, si atunci din cauza tuturor  micilor inconveniente, glume, ironii, dupa putin timp devin ca fiarele care îi înconjoara.

Dar sa presupunem ca vor exista în viitor creaturi care vor lupta, sacrifica totul pentru a ajunge sa realizeze un ideal sublim, si veti vedea cît de mult vor fi ele cautate, apreciate, iubite. si în acest fel Regatul lui Dumnezeu poate veni pe pamînt. Daca nu a venit pîna acum, este pentru ca majoritatea conducatorilor din lume nu au un ideal înalt. Ei nu sunt nici prosti, nici nebuni, intelegeti, pentru a avea asemenea scopuri sublime. Dar daca, într-o zi, unii se vor decide sa realizeze acest ideal, indiferent de ce se va întîmpla, atunci credeti-ma, aceasta va fi adevarata putere, adevarata lumina, adevarata frumusete.

Numai inteleptii, Initiatii, marii Ghizi care si-au stapînit personalitatea au putut lasa sa se manifeste natura lor divina si sa lase mostenire omenirii o opera de neuitat, eterna. Asemenea fiinte au existat întotdeauna istoria ne-a pastrat amintirea lor ; dar sunt mult prea putin numerosi, în comparatie cu toate aceste personalitati care populeaza pamîntul si dau curs liber instinctelor lor inferioare, lacomia, ostilitatea, razbunarea. Cînd asemenea fiinte au responsabilitati politice într-o tara, nu pot face decît victime. Iata de ce razboaiele nu se vor opri niciodata: din cauza acestei filozofii a personalitatii. Atît timp cît oamenii nu îsi vor schimba filozofia, nu se vor produce ameliorari adevarate: vor exista totdeauna, undeva în lume, razboaie si mizerii.

Daca Imparatia lui Dumnezeu nu a venit înca, este pentru ca toti lucreaza pentru o politica inspirata de personalitate. Da,cînd analizez scopurile politicii, vad ca ele sunt totdeauna mediocre. Ah, evident, ele sunt prezentate în culori trandafirii si ornate pentru a uimi galeria. Dar în realitate, adesea, aceasta înseamna: scoala-te, ca sa ma asez eu în locul tau. Toti la fel. Dar încet-încet se va observa ca nu se pot face viori din orice lemn, ci trebuie gasit lemnul convenabil. Da, oamenii politici trebuie sa fie pregatiti, instruiti în Scoli initiatice, în caz contrar, ei vor continua sa antreneze popoarele spre catastrofa.

Toti aceia care sunt acolo, care vorbesc, gesticuleaza, în discursuri sforaitoare, oare ce intentii ascunse au în realitate? Lumea da navala pentru a-i asculta si cum nu exista deloc clarviziune, se ambaleaza, îi aplauda si îi urmeaza. Astfel, orbii sunt condusi de alti orbi. Dar stiti ce se spune: "Orbii condusi de alti orbi se pravalesc împeuna în prapastie." Din nefericire, întotdeauna este prea tîrziu cînd se realizeaza aceasta orbire generala: catastrofele au si aparut. Priviti pe Hitler, Stalin si atîtia altii: ce calai, ce monstri, si multimi intregi îi urmau si aclamau...

Eu, de asemenea, lucrez pentru o politica, dar pentru o politica care nu este inspirata de personalitate. Ceea ce este trist, este ca exista foarte putini oameni care sesizeaza aceste idei.  Mergeti si vorbiti-le de o politica  inspirata  de individualitate, generozitate, dezinteres, lumina: nimeni nu va va urma. Dar vorbiti-le despre a distruge si incendia, aceasta va place imediat miilor de oameni. De aceea, scuzati-ma ca v-o spun, oamenii trebuie înca sa sufere.

Da, nu exista o alta explicatie: oamenii trebuie înca sa sufere, si într-o zi, din cauza acestor suferinte, vor gasi drumul. Credeti ca n-am mila? Nu, sunt nefericit ca v-o spun, dar oamenii trebuie sa sufere pentru a întelege. Dovada, atunci cînd se prezinta un trimis al Cerului care îi poate lumina si ajuta, credeti ca-l asculta? Nu, si nu numai ca nu îl asculta, dar îl inchid, îl ard sau crucifica.  Dar cînd un monstru îi face sa sufere, îl primesc cu bratele deschise, îl aclama si îi dau ei insisi toate puterile pentru a-i distruge. Studiati istoria si veti vedea ca oamenii cauta pe aceia care îi fac sa sufere.

Analele Stiintei initiatice raporteaza ca multe civilizatii omenesti au disparut si ca, unele dintre ele, cum ar fi rasa Atlantilor, de exemplu, aveau o cultura si o tehnica mult mai avansate ca ale noastre. Daca ele au disparut, este din cauza acestei tendinte a personalitatii care impinge fiintele sa doreasca a domina si a subjuga prin violenta.

Si, ceea ce este o prevestire rea pentru viitorul omenirii, este ca se vede aceasta tendinta manifestindu-se din ce în ce mai mult în lumea actuala. Peste tot state sau partide care vor sa domine si sa zdrobeasca pe ceilalti, peste tot fabricarea de arme din ce în ce mai numeroase si aducatoare de moarte. Daca exista o industrie care nu someaza, este aceea a armelor: fiecare tara le fabrica pentru propria-i folosinta si pentru a le vinde altora. 

Acum Africa este plina de arme, care i-au fost vîndute de alte tari ! Acestea sunt multumite, s-au îmbogatit, dar de ce nu se gîndesc ca vor suferi consecintele catastrofice ale acestor vînzari într-o zi?

Inteligenta cosmica, care traieste în eternitate, nu este legata de o omenire aparte. atîtea au disparut, încît daca dispare si aceasta prin propria-i greseala, Ea nu va fi tulburata prea mult: cu cei cîtiva indivizi care vor ramîne, va pregati o alta. Depinde de noi sa nu ne distrugem. Daca ne încapatînam sa facem tot pentru a ne distruge, Inteligenta cosmica va ramîne imperturbabila, nu va interveni, ne va lasa s-o facem.

Omenirea a ajuns la un înalt grad de dezvoltare, este evident, si aceasta dezvoltare o datoreaza intelectului. Prin el insusi, intelectul este neutru, nici bine, nici rau orientat, dar cînd este condus de Personalitate ceea ce se întîmpla în majoritatea cazrurilor el poseda mijlocul cel mai eficace de a-si atinge proiectele cele mai daunatoare. Gratie dezvoltarii extraordinare  a  facultatilor  intelectuale,  personalitatea reuseste, din ce în ce mai mult, sa-si manifeste cele mai rele tendinte: sa acapareze tot si sa elimine ceea ce îi rezista.

Si cînd ascult discursurile anumitor reprezentanti  ai partidelor politice sau sindicatelor, imi spun: "Dumnezeule, dar ce îsi inchipuie ei? Niciodata activitatile lor nu vor da rezultate. De ce? Pentru ca ei nu sunt exemple, modele, au ambitii, interese, si personalitatea lor îi conduce."  Veti spune ca sunt foarte inteligenti, ca stiu sa vorbeasca... Bineînteles, dar aceasta nu este de ajuns. Ei cunosc politica, istoria, economia,  dar  sunt condusi de personalitatea  lor.  Cînd Individualitatea lor va veni sa conduca, atunci da, vor putea realiza cîte ceva. Dar au ei, oare, idee ca exista în ei o natura superioara care trebuie sa ia totul în mîini?

Nici un om nu poate deveni un bun sef de guvern atît timp cît va avea impulsivitati, proiecte dictate de ambitie, interes, vanitate  sau dorinta de razbunare... În aceste  conditii, niciodata nu va putea aduce fericirea poporului sau.  Oh, bineinteles, pentru a arunca praf în ochi, înainte de a li se vedea adevaratele mobile, toti vor gasi fraze minunate unde se vorbeste despre salvarea tarii, fericirea oamenilor, adevarata dreptate, si asa mai departe. Dar ei nu pot sa spuna realitatea: daca s-ar prezenta, sincer, asa cum sunt, cu poftele lor nemasurate si dorintele lor de dominare, va dati seama ca nimeni nu i-ar accepta. Ei o stiu, si de aceea înseala, mint, trag pe sfoara.

În trecut, oameni ca Genghis Han, Attila, Tamerlan puteau obtine tot ceea ce doreau, chiar daca se aratau asa cum erau. Erau alte epoci, alte mentalitati, si cu cît un sef se arata crud, injust, implacabil, cu atît mai mult avea sanse de cîstig. În timp ce astazi nu se mai poate: trebuie sa te disimulezi în spatele unor scopuri acceptabile, rezonabile, generoase iar, daca nu, esti pierdut. De aceea, se lucreaza astazi la atingerea unor maniere convenabile pentru a produce un efect bun în fata publicului, înainte de a atrage victimele, care odata atrase, hop, ele sunt înghitite. Este usor. Aceste victime nu au nici intuitie, nici inteligenta, nici cunostinte. Cu cîteva metode si putin timp, chiar si un om necinstit poate convinge pe aproape oricine, cu conditia de a nu îsi arata adevaratele intentii.

Pentru  a gasi fiinte care au,  într-adevar,  scopuri dezinteresate, trebuie sa te adresezi marilor Initiati care au dat dovezi, care s-au purificat, care au suferit, dar care au învins si triumfat. În alt fel, este mai bine sa nu avem incredere. Daca natura superioara din om a învins natura sa inferioara, puteti avea încredere în el, dar niciodata înainte. Înainte, indiferent ce v-ar spune un om, sa nu aveti incredere. Nici eu nu va spun sa 

aveti incredere în mine si sa ma urmati. Va spun numai: "Veniti sa traiti lînga mine, veniti sa verificati..."  Si, dupa ce m-ati observat timp de luni sau ani, veti gîndi ca puteti avea încredere, atunci veti fi liberi de a ma urma. Eu nu v-am cerut niciodata sa ma urmati din prima zi.



* *

Bineinteles, cînd se asculta conferintele mele si cînd te gasesti  la curent cu toate evenimentele care se  produc, actualmente, în lume, te întrebi de ce subiectele despre care vorbesc eu nu au nici o legatura cu actualitatea. Va spuneti: "Dar ce ne povesteste el. Daca ar sti macar ce se petrece în Polonia, în Liban sau chiar în Franta, nu ne-ar intretine cu lucruri atît de nesemnificative."  Si iata ca nu ati înteles nimic, caci ceea ce va dau eu este, dimpotriva, esentialul: sunt metode,  mijloace, chei pentru a rezolva toate  problemele existentei.

Daca ar trebui acum sa va vorbesc despre evenimente, la ce ar servi aceasta?  Sunt atîtia oameni care vorbesc fara a aduce solutii. Nu sunt decît constatari, statistici, reglari  de conturi, care nu vor servi niciodata a schimba ceva si numai Dumnezeu singur stie daca sunt exacte. Deci, las toate aceste probleme altora, iar eu ma ocup de esential, de ceea ce va ramîne valabil pentru eternitate.  Fiinta omeneasca avînd un corp fizic, o vointa, o inima, un intelect, un suflet, un spirit, întrebarea care se pune este: cum va trebui sa lucreze cu aceste elemente de care se va lovi mereu ? Da, pentru eternitate, indiferent de evenimente, fiinta omeneasca se va afla în fata acelorasi probleme: cum sa gîndesti, sa simti, sa actionezi, sa iubesti, sa creezi...

Eu am ales, deci, subiectul cel mai important: fiinta omeneasca. altii nu vad aceasta importanta, îsi pierd timpul si energiile în povesti pe care lumea le va uita imediat.  Da, este extraordinara aceasta tendinta pe care o au oamenii de a se interesa de lucrurile trecatoare. Un nou guvern, de exemplu, iata de ce se ocupa cu ardoare... Dar cît timp va dura acest guvern?  Cîteva luni, dupa aceea va fi schimbat si va apare un altul în vizor. Si partidele politice... Unele apar, altele dispar sau îsi schimba numele, si daca nu cunosti numele lor si pe cei care sunt la conducere, esti vazut rau. Ca nu cunosti nimic din lumea divina, aceasta nu are nici o importanta, dar a nu cunoaste certurile  conducatorilor politici, ceea ce si-au spus  la televizor, iata ceva grav... Dar este mizerabil, lamentabil, ce 

pot aduce bun aceste istorii oamenilor, pentru adevaratul lor viitor, pentru pacea, lumina, imortalitatea lor? 

Veti spune: "Dar dorim sa ajutam tara noastra! " Nu se poate gasi ajutor în felul acesta, nu s-au putut ajuta niciodata oamenii asa. Numai ne imaginam ca îi ajutam... Nu, nu aceste discutii si certuri politice pot sa-i ajute. Toate acestea nu au adus nimic, numai nemultumiri, furii, greve, revolutii.  Ce a adus bun politica? Spitalele sunt pline de bolnavi, tribunalele pline de procese, si va trebui, în curînd, sa existe cîte un politist la fiecare locuitor.

Veti întilni mii de oameni în lume care pun politica pe primul loc. Zi si noapte nu se ocupa decît de aceasta, dar ce solutii gasesc ei? Niciuna, în afara apartenentei la un partid.  Deci acest lucru este fantastic, glorios, de a apartine unui partid. Dar acest partid va rezolva el, oare, problemele? Se afla el pe drumul adevarului? Nu intereseaza pe nimeni lucrurile acestea. Odata înscris în acest partid, te simti  mîndru, puternic, sigur de sine. dar adesea aceasta mîndrie nu dureaza, caci daca partidul nu obtine victoria, membrii sai se dezumfla. Toata gloria lor n-a fost decît un balon de sapun.

Sunteti de acord cu mine? Nu, nu cred. Bine, cum doriti. Dar sa stiti ca toate tendintele care se manifesta în acest moment nu sunt, mai mult sau mai putin, decît tendintele anarhiei. Daca oamenii si-ar putea da seama cît de departe sunt de adevar. Dar lor le place sa se însele, le place sa aiba iluzii, chiar daca aceasta nu serveste la nimic, se agita pentru a da impresia ca fac ceva. Cel putin se misca, nu ramîn inactivi. Este drept, trebuie sa fii activ, dar ei trebuie sa aleaga cea mai buna activitate.

Vorbiti despre politica oriunde, în strada, sau în tren, veti observa tinerii si batrînii, toti va vor spune punctul lor de vedere. Dumnezeule, traiesc o viata asa de limitata, asa de personala, ce idei pot avea ei? Si daca veti asculta pe sefii partidelor politice, veti auzi ca fiecare îl acuza pe celalalt de a duce la ruina natiunea si a face rau concetatenilor, în timp ce el nu se gîndeste decît la patrie, nu traieste decît pentru patrie. Sunt ei sinceri, vorbesc oare în interesul tarii lor si al compatriotilor, sau numai pentru ei, pentru a fi alesi? Odata alesi, vom vedea ce se va întîmpla!... Din nefericire nu vom vedea decît ceea ce am mai vazut.

Aceasta pentru ca nimeni nu pricepe ca lînga acest interes al "tarii" exista atîtea partide, al caror numar este în crestere. Dar la ce oare servesc aceste divizari?  Trebuie vazut ansamblul, un singur scop de atins, si nu a se opri asupra unui punct particular si a se bate pentru obiective care vor fi înlocuite curînd de altele.

Eu nu va spun ca toti se înseala, nu, fiecare din punctul lui de vedere are dreptate. Dar vis-a-vis de ansamblu, toti comit greseli, Un egoist care nu se uita la cei din jur, îsi aranjeaza lucrurile pentru a-si satisface nevoile si poftele, si fatalmente ceilalti îi reproseaza.  Si el nu întelege, pentru ca vis-a-vis de el însusi totul parea în regula, perfect si logic.  Cam la fel se petrec lucrurile cu partidele politice. Tot ceea ce spun ei este absolut  adevarat, logic, din punctul lor de vedere,  dar raportindu-ne la punctul de vedere al totalitatii, cel universal, nu mai este adevarat.

Cînd un copil doreste ceva, este convins ca are dreptate si este uimit ca parintii sai se pot opune dorintelor sale.  Dupa gradul de întelegere al copilului, ceea ce doreste este absolut logic si legitim. Si iata ca vede cum altii rai, neîntelegatori, îi pun obstacole, si el se revolta. La fel se petrece cu lumea întreaga. Fiecare îsi trage plapuma peste el: "Dupa mine este asa, dupa mine este asa si asa..."  Da, dar acest "dupa mine" este asa de limitat. Trebuie acum sa ne marim inteligenta, sa devenim capabili nu numai de a judeca lucrurile dupa sine, dupa propriul punct de vedere si nevoile individuale, dar si de a ne introduce în situatia altora pentru a modifica si completa acest punct de vedere. În acest moment veti descoperi adevarul si veti vedea ca toti au dreptate, fara a avea dreptate: adica au dreptate la nivelul lor de întelegere, dar nu din punctul de vedere al colectivitatii cosmice.

Atît timp cît omul nu poseda o constiinta suficient de vasta si impersonala, el vede lucrurile dupa el insusi, si adevarul "sau" nu este decît o bucata de adevar. Deci, toate partidele politice se înseala pentru ca fiecare nu vede lucrurile decît din punctul lui de vedere. Daca ar putea vedea realitatea, nu ar mai fi asa de mîndri de ei insisi. Toti cei care nu încearca sa ajunga la un punct de vedere universal se inseala, si într-o zi sau alta, viata însasi le va dovedi ca s-au inselat.

Eu nu sunt împotriva politicii, dar o inteleg în alt fel.  Daca se da puterea cuiva care nu cunoaste structura fiintei omenesti, nici modul cum este legata ea la toate puterile cosmice, cum vreti ca aceasta persoana sa aduca ceva cu adevarat bun tarii sale? Cum el n-a realizat aceasta legatura în el însusi, cum sa o realizeze pentru o întreaga natiune? Cum poate un nestiutor sa îi instruiasca pe altii, un slab sa suporte greutatile lor, sau un impur sa-i purifice? Este imposibil. Ei bine, este imposibil, de asemenea, ca politicienii sa aduca fericirea altora daca nu au fost instruiti într-o Scoala Initiatica: acolo, li se va spune ca, pentru a fi un adevarat om politic, trebuie mai întîi sa dobîndesti o cunostinta aprofundata a omului si a naturii, sa respecti legile divine si sa nu ai nici o ambitie, nici o pasiune personala.

Toti vorbesc de servirea patriei, dar, adesea acestea nu sunt decît cuvinte. Se gîndesc numai la buzunarul lor, la prestigiu, la putere, posedînd încaltari, ghiare, dinti, pentru a-si curata drumul si a obtine primul loc. În timp ce altii, mai competenti, dar care nu au nici aceste incaltari, nici aceste ghiare, ramîn în umbra. Eu nu sunt împotriva politicii, dar pentru mine singura politica valabila este aceea a Initiatilor care au studiat natura omeneasca, fortele sale, slabiciunile, nevoile si conditiile spirituale, afective, morale, si economice în care poate ea sa se desfasoare.  Atît timp cît nu poseda aceste cunostinte, politica nu poate duce decît la înfruntari sîngeroase.

Priviti-l chiar pe Karl Marx, care este atît de gloris, slavit, urmat, ei bine, el va claca peste putina vreme, împeuna cu toata suita sa. Da, pentru ca nu se rezolva problemele oamenilor prin lupta de clasa, colectivizarea mijloacelor de productie etc. Ca a fost un geniu Karl Marx, aceasta este sigur, nimeni nu o poate nega, dar ca nu a prevazut totul, ca nu a trait o viata divina, ca nu a fost un Initiat, este la fel de sigur. Recunosc ca trebuie sa existe oameni calificati în fiecare domeniu al vietii economice si sociale, dar înainte de toate trebuie la conducere Initiati care poate nu stiu nimic din toate acestea, dar cunosc esentialul.

Sunteti uimiti? Dar luati cazul meu, de exemplu. Nu exista un om pe pamînt care sa fie mai ignorant decît mine în domeniul organizarii, economiei, finantelor. Eu nu stiu nimic. Si ce stiu? Ei bine, un singur lucru, dar esential: cum sa curga apa, atît. Iar apa, dupa aceea, îsi va gasi drumul. În acel moment o întreaga cultura va apare si va ucra. Plante, animale, oameni... Trebuie sa faci sa curga apa fara a te ocupa de rest. Este ceea ce fac, aici în Fraternita