Ion Creanga

Povestea unui om lenes




**************




Cica era odata īntr-un sat un om grozav de lenes; de lenes ce era, nici īmbucatura din gura nu si-o mesteca. Si satul, vazīnd ca acest om nu se da la munca nici īn ruptul capului, hotarī sa-l spīnzure, pentru a nu mai da pilda de lenevire si altora. Si asa, se aleg vreo doi oameni din sat si se duc la casa lenesului, īl umfla pe sus, īl pun īntr-un car cu boi, ca pe un butuc nesimtitor, si hai cu dīnsul la locul de spīnzuratoare.
Asa era pe vremea aceea.
Pe drum se īntīlnesc ei cu o trasura īn care era o cucoana. Cucoana, vazīnd īn carul cel cu boi un om care samana a fi bolnav, īntreba cu mila pe cei doi tarani, zicīnd:
- Oameni buni! Se vede ca omul cel din car e bolnav, sarmanul, si-l duceti la vro doftoroaie undeva, sa se caute.
- Ba nu, cucoana, raspunse unul dintre tarani; sa ierte cinstita fata dumneavoastra, dar aista e un lenes care nu credem sa fi mai avīnd pareche īn lume, si-l ducem la spīnzuratoare, ca sa curatim satul de-un trīndav.
- Alei! oameni buni, zise cucoana, īnfiorīndu-se; pacat, sarmanul, sa moara ca un cīne, faradelege! Mai bine duceti-l la mosie la mine; iacata curtea pe costisa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia asa, pentru īmprejurari grele, Doamne fereste! A mīnca la posmagi si-a trai si el pe līnga casa mea, ca doar stiu ca nu m-a perde Dumnezeu pentru-o bucatica de pīne. Da, suntem datori a ne ajuta unii pe altii.
- I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana: ca te-a pune la cotet, īntr-un hambr cu posmagi, zise unul dintre sateni. Iaca peste ce noroc ai dat, bata-te īntunerecul sa te bata, uriciunea oamenilor! Sai degraba din car si multumeste cucoanei, ca te-a scapat de la moarte si-ai dat peste belsug, luīndu-te sub aripa dumisale. Noi gīndeam sa-ti dam sopon si frīnghie. Iar cucoana, cu bunatatea dumisale, īti da adapost si posmagi; sa tot traiesti, sa nu mai mori! Sa-si puie cineva obrazul pentru unul ca tine si sa te hraneasca ca pe-un trīntor, mare minune-i si asta! Dar tot de noroc sa se plīnga cineva. Bine-a mai zis cine-a zis ca "Boii ara si caii manīnca". Hai, da raspuns cucoanei, ori asa, ori asa, ca n-are vreme de stat la vorba cu noi.
- Dar muieti-s posmagii? zise atunci lenesul, cu jumatate de gura, fara sa se cīrneasca din loc.
- Ce-a zis? īntreba cucoana pe sateni.
- Ce sa zica, milostiva cucoana, raspunse unul. Ia, īntreaba, ca muieti-s posmagii?
- Vai de mine si de mine, zise cucoana cu mirare, īnca asta n-am auzit! Da' el nu poate sa si-i moaie?
- Auzi, mai lenesule: te prinzi sa moi posmagii singur, ori ba?
- Ba, raspunse lenesul. Trageti mai bine tot īnainte! Ce mai atīta grija pentru asta pustie de gura!
Atunci unul dintre sateni zise cucoanei:
- Bunatatea dumneavoastra, milostiva cucoana, dar degeaba mai voiti a strica orzul pe gīste. Vedeti bine ca nu-l ducem noi la spīnzuratoare numai asa, de flori de cuc, sa-i luam naravul. Cum chititi? Un sat īntreg n-ar fi pus oare mīna de la mīna ca sa poata face dintr-īnsul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i īmparateasa mare, ce-ti bati capul!
Cucoana atunci, cu toata bunavointa ce avc, se lehameteste si de binefacere si de tot, zicīnd:
- Oameni buni, faceti dar cum v-a lumina Dumnezeu!
Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit si-i fac felul.
Si iaca asa au scapat si lenesul acela de sateni, si satenii aceia de dīnsul.
Mai pofteasca de-acum si alti lenesi īn satul acela, daca le da mīna si-i tine cureaua.
S-am īncalecat pe-o sea si v-am spus povestea asa.
SFĪRSIT