Ion Creanga

Poveste




*******************



A fost odata, cīnd a fost, ca, daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Noi nu suntem de pe cīnd povestile, ci suntem mai dincoace cu vro doua-trei zile, de pe cīnd se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fer la un picior si tot i se parea ca-i usor.
Cica era odata un om īnsurat, si omul acela traia la un loc cu soacra-sa. Nevasta lui, care avea copil de tita, era cam proasta; dar si soacra-sa nu era tocmai hītra.
Īntru una din zile, omul nostru iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce-si scalda copilul, īl īnfasa si-i dete tita, īl puse īn albie līnga soba, caci era iarna; apoi īl lega si-l dezmerda, pīna ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea putin pe gīnduri s-apoi īncepu a se boci cīt īl lua gura: "Aulio! copilasul meu, copilasul meu!"
Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvīrli fusul din mīna si furca din brīu cīt colo si, sarind fara sine, o īntreba cu spaima:
- Ce ai, draga mamei, ce-ti este?
- Mama, mama! Copilul meu are sa moara!
- Cīnd si cum?
- Iata cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
- Īl vad. Si?
- De s-a sui mīta, are sa-l trīnteasca drept īn capul copilului si sa mi-l omoare!
- Vai de mine si de mine, ca bine zici, fata mea; se vede ca i s-au sfīrsit mititelului zilele!
Si, cu ochii pironiti la drobul de sare de pe horn si cu mīnile īnclestate, de parca le legase cineva, īncepura a-l boci amīndoua, ca niste smintite, de clocotea casa. Pe cīnd se sluteau ele, cum va spun, numai iaca si tatal copilului intra pe usa, flamīnd si nacajit ca vai de el.
- Ce este? Ce v-au gasit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-si putin īn sine, īncepura a-si sterge lacramile si a-i povesti cu mare jale despre īntīmplarea neīntīmplata.
Omul, dupa ce le asculta, zise cu mirare:
- Bre! multi prosti am vazut eu īn viata mea, dar ca voi n-am mai vazut. Ma... duc īn toata lumea! Si de-oiu gasi mai prosti decīt voi, m-oiu mai īntoarce acasa, iar de nu, ba.
Asa zicīnd, ofta din greu, iesi din casa, fara sa-si ieie ziua buna, si pleca suparat si amarīt ca vai de om!
Si mergīnd el bezmetic, fara sa stie unde se duce, dupa o bucata de vreme, oprindu-se īntr-un loc, i se īntīmpla iar sa vada ceva ce nu mai vazuse: un om tinea putin un oboroc desert cu gura spre soare, apoi rapede-l īnsfaca si īntra cu dīnsul īntr-un bordeiu; pe urma iar iesea, īl punea iar cu gura la soare, si tot asa facea... Drumetul nostru, nedumerit, zise:
- Buna ziua, om bun!
- Multamesc dumitale, prietene!
- Da' ce faci aici!
- Ia, ma trudesc de vro doua-trei zile sa car pocitul ist de soare īn bordeiu, ca sa am lumina, si nici ca-l pot...
- Bre, ce truda! zise drumetul. N-ai vrun topor la īndamīna?
- Ba am.
- Ie-l de coada, sparge ici, si soarele va īntra singur īnlauntru.
Īndata facu asa, si lumina soarelui īntra īn bordeiu.
- Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram sa īmbatrīnesc carīnd soarele cu oborocul.
"Īnca un tont!", zise drumetul īn sine si pleca.
Si mergīnd el bezmetic, fara sa stie unde se duce, dupa o bucata de īntīmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, fiind rotar, īsi lucrase un car si-l īnjghebase, īn casa, īn toata īntregimea lui; s-acum, voind sa-l scoata afara, tragea de protap cu toata puterea, dar carul nu iesea. Stiti pentru ce? Asa: usile erau mai strīmte decīt carul. Rotarul voia acum sa taie usorii, spre a scoate carul. Noroc īnsa ca drumetul l-a īnvatat sa-l desfaca īn toate partile lui, sa le scoata pe rīnd afara s-apoi iarasi sa-l īnjghebe la loc.
- Foarte multumesc, om bun, zise gazda; bine m-ai īnvatat! Ia uite-te dumneata! Era sa darm bunatate de casa din pricina carului...
De aici, drumetul nostru, mai numarīnd un natarau, merse tot īnainte, pīna ce ajunse iara la o casa. Acolo, ce sa vada! Un om, c-un tapoiu īn mīna, voia s-arunce niste nuci din tinda īn pod.
"Din ce īn ce dau peste dobitoci", zise drumetul īn sine.
- Da' ce te framīnti asa, om bun?
- Ia, vreu sa zvīrl niste nuci īn pod, si tapoiul ista, bata-l scīrba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba...
- Ca degeaba te trudesti, nene! Poti sa-l blastami cīt l-ei blastama, habar n-are tapoiul de scīrba. Ai un oboroc?
- Da' cum sa n-am?!
- Pune nucile īntr-īnsul, ie-l pe umar si suie-le frumusel īn pod; tapoiul e pentru paie si fīn, iar nu pentru nuci.
Omul asculta, si treaba se facu īndata.
Drumetul nu zabovi nici aici mult, ci pleca, mai numarīnd si alt neghiob.
Apoi, de aici merse mai departe, pīna ce ajunse ca sa mai vada aiurea si alta nazbītie. Un om legase o vaca cu funia de gīt si, suindu-se pe-o sura, unde avea aruncat oleaca de fīn, tragea din rasputeri de funie, sa urce vaca pe sura. Vaca ragea cumplit, si el nu mai putea de ostenit...
- Ma omule, zise drumetul, facīndu-si cruce, dar ce vrei sa faci?
- Ce sa fac, ma-ntrebi? Da' nu vezi?
- Ba vad, numai ca nu pricep.
- Ia, haramul ista e hīmisit de foame si nu vrc nici īn ruptul capului sa vie dupa mine sus, pe iasta sura, sa manīnce fīn...
- Stai putin, crestine, ca spīnzuri vaca! Ié fīnul si-l da jos la vaca!
- Da' nu s-a irosi?...
- Nu fi scump la tarīte si ieftin la faina.
Atunci omul asculta, si vaca scapa cu viata.
- Bine m-ai īnvatat, om bun! Pentr-un lucru de nimica, eram cīt pe ce sa-mi gītui vaca!
Asa, drumetul nostru, mirīndu-se si de aceasta mare prostie, zise īn sine: "Mīta tot s-ar fi putut īntīmpla sa deie drobul jos de pe horn; dar sa cari soarele īn casa cu oborocul, sa arunci nucile īn pod cu tapoiul si sa tragi vaca pe sura, la fīn, n-am mai gīndit!"
Apoi drumetul se īntoarse acasa si petrecu līnga ai sai, pe car-i socoti mai cu duh decīt pe cei ce vazuse īn calatoria sa. S-am īncalecat pe-o sea, s-am spus povestea asa. S-am īncalecat pe-o roata, s-am spus-o toata. S-am īncalecat pe-o capsuna, si v-am spus, oameni buni, o mare minciuna!
SFĪRSIT