Ion Creanga

Popa Duhu









Cine-a īntīlnit vreodata īn calea sa un popa, īmbracat cu straie saracute, scurt la stat, smolit la fata, cu capul ples, mergīnd cu pas rar, īncet si gīnditor, raspunzīnd īndesat cu "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, cascīnd cu zgomot cīnd nu-si gasea omul cu care sa stea de vorba, facīnd lungi popasuri prin aleile ascunse ale gradinilor publice din Iasi, cīte cu o carte īn mīna, tresarind la cīntecul paserelelor si oprindu-se cu mirare līnga mosinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici īntelepte", dezmerdīnd iarba si florile cīmpului, icoane ale vietii omenesti, pe care le uda cīte c-o lacrima ferbinte din ochii sai si apoi, cuprins de foame si obosit de osteneala si gīndire, īsi lua catinel drumul spre gazda, unde-l astepta saracia cu masa īntinsa.
Acesta era parintele Isaia Duhu, nascut īn satul Cogeasca-Veche din judetul Iasi.
Patru pareti straini, afumati si īmbracati cu rogojini; teancuri de traftoloage grecesti, latinesti, bulgaresti, frantuzesti, rusesti si romānesti, pline de painjini si aruncate īn neregula prin cele unghere, un lighean de lut cu ibric pentru spalat, īn mijlocul odaiei, aparie pe jos, gunoiu si gīndaci fojgaind īn toate partile, o pīne uscata pe masa si un motan ghemuit dupa soba era toata averea sfintiei-sale.
Mare de inima, iar de gura si mai mare, parintele Duhu nu se īnvrednicise de o viata mai buna; dar se vede ca nici poftea el una asa, de vreme ce nu-si astīmpara gura catra mai-marii sai macar sa-l fi picat cu lumīnarea.
De copil, īn seminarul Socola, unde-a īnvatat carte, mai mult singur decīt de la profesori, īsi punea degetele pe o peatra si le batea cu alta, de ciuda ca nu scriu frumos; se lovea cu pumnul peste cap, cīnd vedea ca nici dascalul nu putea sa-i talmaceasca bine ceva, si vai de scolarii care-l sminteau de la īnvatatura!
Asa fiind el, cica unul dintre calugarii Socolei a zis ca e bun de calugar, numindu-l "Duh diavolesc", si de unde pīna unde l-a si calugarit, si Duhu i-a ramas numele. Iara el Isaia Teodorescu se iscalea. Si din scolar, profesor a ajuns la Socola; si duh din duhul sau a dat scolarilor sai o bucata de vreme. Dar purici multi nu facea el īntr-un loc, Doamne fereste, caci era duh neastīmparat si neīmpacat chiar cu sine īnsusi. Nici lacom de avere, nici de cinuri; multamit cu cīt avea, cu cīt n-avea, cīnd te mieri ce nu-i venea la socoteala, ie-ti, popo, desagii si toiagul, si pe ici ti-e drumul! Vorba ceea: "Geasta cu trepadatele, ca nu-s departe satele".
Aci era la Socola, aci īn Iasi, aci la monastirea si īn Tīrgul-Neamtului profesor, de unde cutreiera muntii īn sudoarea fruntii, si mai la tot pasul cīnta:
Ruinata cetatuie, ce acopere-acel munte,
Si de unde ochiul vede lucruri multe!
Apoi:
Pe o stīnca neagra, īntr-un vechi castel,
Unde curge-n vale un rīu mititel.
Iar la urma urmelor:
Pasere galbana-n cioc,
Rau mi-ai cīntat de noroc!...
Si tot asa, si iar asa, pana i se facea viata neagra si aici; apoi iar se īntorcea la Iasi, īndragindu-l pentru o bucata de vreme.
Duh neastīmparat si cutezator īn predicele sale de pe amvoanele bisericelor, īntepa ca vespea, zicīnd:
- Elisei a curatit de lepra pe Neeman Sirianul, trimitīndu-l sa se scalde īn rīul Iordanului. Iara eu va trimit la Cacaina [mic rīusor din Iasi, care se varsa īn Bahlui], ca sa va curatiti de lepra ignorantei si a trīndaviei!
- Cine are urechi de auzit, sa auda!
Iar pe cei slugarnici, mīndri si luxosi īi arata cu degetul zicīnd:
- Fatarnice, a zis Hristos, curata mai īntai partea cea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie si cea dinafara curata!
Si cīte si mai cīte, publicate prin jurnalul Predicatorul moralului evanghelic, redactat de dīnsul, pīna i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar parintelui Duhu nu i-a tors ma-sa pe limba.
Odata, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Bunavestire din Iasi, parintele Duhu īntra īn biserica, se īnchina rar pe la icoane, si cum era lume multa adunata, si episcopul sta īn strana arhiereasca, īmbracat pompos si cu mitra pe cap, parintele Duhu se opreste īn fata-i si zice īn gura mare, clatinīnd din cap:
- Dragul mamei Cīnilic, bine-ti sede mitropolit! Unde-i neneaca-ta sa te vada? Apoi, oftīnd adīnc, mai adauga: Cīnd veti vedc uriciunea pustiirii stīnd la locul unde nu se cada sa steie, sa stiti ca aproape este sfīrsitul, a zis Hristos.
Dupa aceea se trage cu despret din fata episcopului si, iesind din biserica, īsi cauta de drum.
Iara ceilalti popi, īnlemniti cu mīnile la piept, cīt pe ce sa cada ametiti din picioare, de frica si de rusinea arhipastorului.
Nu tīrziu dupa aceasta, mitropolitul face pe parintele Duhu arhimandrit cu mitra, adica īi da voie sa poarte straie de mii de lei, fara sa aiba cu ce sa le cumpere.
Si parintele Isaia, īn loc sa umble mortis, ca alti popi, dupa cersitorit, luīnd si de pe viu si de pe mort, sa aiba cu ce se īmpopotona, el, dimpotriva, zicea ca este de alta parere, si anume: "Decīt sa dai de pomana la calici sīmbata, mai bine ceva de baut mahmurilor, marta"...
Odata, chemīnd epitropul unei biserici mai saracute pe parintele Duhu sa slujeasca de hram, sfintia-sa si-a atīrnat la piept o cruce mare de lemn, legata cu sfoara groasa de cīnepa, zicīnd:
- Iarta-ma, Doamne, ca te-am spīnzurat cu ata, neavīnd lant de aur, nici de argint, cu care te spīnzura mai-marii mei, arhiereii...
La Manastirea Neamtului, stīnd adeseori de vorba cu staritul Naftanail, parintele Duhu īi zicea, sfichiuindu-l, ca rusii din aceasta lavra romāneasca s-au puiezit, ca si holera adusa īn Moldova pe cozile cailor rusesti īn 1828. Staritul, nemaiputīndu-i sta īmpotriva, zicea de la o vreme: "Hai pacam, parinte Isaia", cinstindu-l cu rachiul īndulcit cu miere, pahar dupa pahar, pana ce parintele Duhu spunea:
- Lasa-ma īn pace, cuvioase, ca se īnvīrteste lumea cu mine de-atīta aghiazma ruseasca; mai bine sa ne īmpacam. Si īncepea a-i cīnta irmosul urmatoriu, pe glas al doilea: "Umblat-au Israil prin valul cel īnvaluit, c-un ulcior legat de gīt si c-un curcan fript, ca s-a proslavit." Apoi antifoanele betivilor, pe glas al patrulea: "Din tineretele mele, multe oale si ulcele se lupta cu mine; dar mai multe paharele, cīte stele sunt pe ceriu...
Ploscuta mea, iubit vas,
Pasere cu dulce glas,
Eu la gura te radic,
Tu īmi cīnti: coglic! coglic!
Si nu ma-ndur sa te las,
Caci ma plesnesti tot īn nas.
Vai, sarace poloboace,
De te-ai face mai īncoace;
Sa ne strīngem vro cītiva,
Noi, spre mīntuirea ta.
S-om mai veni vro doi-trei,
Si ti-om pune-un capataiu,
S-om aduce-un popa rus,
Si te-a da cu fundu-n sus!"
Unui arhimandrit grec ce blagoslovea pe diacon la slujba: "Sa īndrepteze Domnul pasii lui spre tot lucrul bun", parintele Duhu īi zise:
- Ba mai bine sa īndrepteze Domnul pasii vostri peste Dunarea, cuviosilor, ca destul ne-ati pīngarit biserica si neamul cu smeritele voastre blagoslovenii.
Profesorului Columb de la liceu, care zise odata parintelui Isaia: "Buna dimineata, Duhule", el īi raspunse:
- Multamesc, cadavrului! Si cred ca ai la stiinta ca cuvintele popa si profesor se īncep cu "pocoiu", ca si substantivul porcule.
Popilor de mir, pe care īi numea haldei, le cīnta antifoanele urmatoare:
"Diaconii si cu pochii, de treji ce sunt, de-abia vad cu ochii. Iar mamelor preutese, betia din cap nu le mai iese!"
Si cīte ponturi si ponosuri nu da dintr-īnsul, de-i era si lui lehamete cīteodata sa se mai īntīlneasca cu cineva si sa-l mai stīrneasca la vorba.
Odata, iesind suparat de la Mitropolie, īl īntīlneste parintele Arbore de la Barnovschi si-l īntreaba:
- De unde vii, parinte Isaie?
- Nu stiu!
- Īncotro ai luat-o, parinte Isaie?
- Nu stiu!
- Cum asa, de nu stii nici de unde vii, nici īncotro te duci?
- Iaca cum, raspunse parintele Duhu: cīnd eram baiet, stupeam īn palma stīnga, apoi trīnteam cu muchea palmei celeilalte īn stupit si, īn care parte sarea el, īntr-acolo apucam si eu.
- Si acum tot asa faci? īntreba parintele Arbore.
- Tot, batar sa crape dracul!
- Dar daca, din īntīmplare, ar sari stupitul īnspre Golia [biserica din Iasi, care cuprinde si casa de nebuni], cum ti s-ar parc?
- Dar stii ca m-ai ars, haldeule?! zise parintele Duhu, luīndu-si talpasita, Dunare de mīnios.
La cea din urma, strīngīnd parintele Duhu para cīte para, si-a comisionat carti spiritiste si, cetindu-le, cica a zis catre oarecine:
- Aceste carti, īncapīnd īn mīna unor sarlatani ignoranti, ai sa auzi vorbindu-se ca fac minuni, ca sfintii.
Si sfīnt sa fie rostul parintelui Duhu, caci tocmai asa s-a īntīmplat.
Īntr-una din zile, neavīnd el cu ce sa-si cumpere pīne, le-a luat cu vravul si le-a vīndut directorasului unei scoale primare cu te mieri ce. Si de-atunci īnceputul spiritistilor īn Iasi. De-atunci Grigore Nazianzul, Efrem Sirul, Solomon īnteleptul si alti raposati de veacuri nu se mai pot linisti īn morminte; īntrebare peste īntrebare li se face. S-apoi, ia sa nu raspunda, ca dracu-i a lor pe septe ani!
Auzind parintele Duhu ca s-a facut zvon prin Iasi despre niste nazdravanii ca aceste, cica s-a luat sfintia-sa pe gīnduri, zicīnd:
- Vai de cel ce sminteste, dar mai vai de cel prin care vine sminteala!
Si poate ca din aceasta pricina, bolnavindu-se greu, si-a dat duhul, tocmai cīnd ajunsese īngrijitor la biserica Nicorita din Tatarasi; de unde, aproape fiindu-i tinterimul Eternitatea, si-a luat acolo casa de veci, fie-i tarna usoara! Si de-atunci, ca' mai ba sa-l vada cineva badadaind pe ulitele Iasilor.
SFĪRSIT