Györfi-Déak Elisabeta GALAXIA COTIDIANĂ ************* motto: cum aer altul respir poezie ************* POEME DE O CLIPĂ 1. Cât mai e iarnă din dragostea ta fă-mi scut. 2. în lucruri părere de rău că dispari prea curând 3. cu migală dăltuiesc în tine timpul trecut al întâmplărilor 4. degetele, îmbătrânind atingerea veșniciei 5. gândul că nu putem fi mereu ca o penitență 6. toamnă licurici în ochii tăi lasă-mă să devin 7. cuvântul, această armă îndreptată uneori spre mine însămi - 8. tu cel preafericit care știi să iubești ferecă-mă în sinea ta însetată de primejdii ca pe o tandră sălbăticiune 9. gestul înăbușit- însemn al veșniciei. 10. (autoportret) cum aerul altul respir poezie. (iar liniștea cu gheare de uitare) an după an, mi-e mai teamă de lucruri - de statornicia nepăsătoare a obiectelor de surâsul impertinent al pietrei ițindu-și obrazul spre soare din albia râului. de pe o altă treaptă a cunoașterii acum, mai înspre adânc privesc, spre mitic și necuprins, spre necunoscutul din sine. ruguri aprinse pe ape, neliniștite ruguri curgătoare barează drumul - roadele faptelor mele - nedușmănoase amintiri se dizolvă în toate nuanțele curcubeului. nașterea poartă în sine explozia morții. ciudat, acest sentiment că te privește cineva din întuneric, lăsându-mă neajutorat, precum un liliac surprins de lumina din zori. se vor destrăma într-o zi cătușele sinelui limpezite văzduhuri se vor apleca asupra-mi și primăverile se vor întoarce mereu mai proaspete înflorind livezile de meri. iar liniștea cu gheare de uitare nu mă va înconjura. POEME PESIMISTE (primul poem pesimist) vei fi acolo, ascuns printre oameni, vei privi și nu vei înțelege că cel care singur pe rug a urcat a făcut-o și pentru tine. vei fi acolo, ascuns printre oameni, și nu te va încerca mila sau dorința de răzbunare doar curiozitatea te va mâna și nu vei ști că și tu ești dintre cei care dau foc dintre cei care apasă trăgaciul dintre cei care trag scaunul de sub spânzurători. vei fi acolo, ascuns printre oameni - (al doilea poem pesimist) pleoapa te-nchide scoică mișcarea potrivind-o gingaș pe retină gestul întrerupt continuându-l în gând adăugând ici - colo câte un semn înșelător de dragoste. de acum poți să pleci. (al treilea poem pesimist) să urăști nehotărârea, plictisul, resemnarea și totuși să te lași sfâșiat de nehotărâri să te lași subjugat de resemnare să pleci capul smerit să nu mai ai puterea de a lupta pentru toate acele idei în care ai crezut - (al patrulea poem pesimist) cine va privi aceste dealuri îmbătate de primăvară? cine va resimți freamătul acestor păduri? cine în locul nostru le va cânta? cine își va aminti de gesturile noastre mărunte? cine va auzi pașii celor trecuți noaptea pe caldarâm? cu dragoste și tandrețe și înțelegere cine oare ne va pomeni? (într-o zi) într-o bună zi am să-mi ucid aproapele cu sânge rece am să-l ucid și am să-l reclădesc în fiecare gând în fiecare gest fiecare cuvânt într-o zi cu duioasă atenție am să-mi elaborez clipă de clipă aproapele sinele tău (crochiu) Mâna, întinsă spre trandafir. Ochiul, urmărind înfiorat traiectul elaborat al gestului. Între veghe și vis, gândul ca o sălbăticiune zbătându-se. În fața lor, trandafirul. (scindare) pe streșini urme de ploaie în ochii mei absența ta (o coborâre în vis) gestul inocent, înregistrat în amprentele degetelor, amânat cu îndoială în spatele ochiului neîncrezător, în subconștient - - adâncă rană în suflet, tăcerea (absențe) 1. numai amintirea ochilor tăi stăruind în întunericul gelos pe strălucirea ochilor tăi- 2. jelindu-te, au rămas răstâgniți între cer și pământ pescărușii. (între noi doi) neputincioase, cuvintele, cufundându-se în noianul imens de aspre-jucăușe pâlpâiri ale ochilor tăi. nepricepute, degetele dornice de-a da și-a primi alinare când totul devine-un quasar de imagini. între noi doi demnitatea învingătorului, sudată în bucuria celui învins ca un de taină tratat de iubire. (mare) să fii, să fii, să fii la nesfârșit - (de le vei fi uitat) cunoscându-te din ce în ce mai adânc fără să-mi dau seama tărâmul viitoarelor aduceri-aminte mi-l pregătesc. și de vei fi uitat zilele de sublimă nepăsare ori ceasul de-ntuneric vegheat de monștrii cu ochi de văpaie ai mării când cu răsuflarea tăiată ai spus te doresc, de le vei fi uitat toate acestea cuvinte voi așterne-ntre noi. (pagini de epopee) de parcă te-aș fi așteptat îmi îmbrăcam sufletul în straie de sărbătoare căutam înțelesuri adânci în roase de timpuri hrisoave tresărind la auzul soneriilor, al bătăilor în uși. de parcă te-aș fi îndrăgit din cuvinte neroade imagini din imagini răzlețe stihuri dăltuiam priveghind cu inima strânsă zgomote de pași spre alei. de parcă te-aș fi iubit începusem să cred în semne în vise și preziceri și frică mi-era în fiecare clipă petrecută departe de tine. de parcă te-aș fi uitat am izgonit tandre atingeri din suflet în sinele meu singur stăpân și singur prizonier în așteptarea unui alt răsărit. (lecția despre libertate) spune-le să închidă porțile, însă nu cu cheia, după plecarea ta, și serile să le petreacă în jurul vetrei, uniți, și să nu se teamă de hoinarii vântoaselor- tu știi - cel plecat e mereu mai puternic. sapă-ți obrazul în talazul mării sapă umbra-ți efemeră în sticla ferestrei în văzduhul oglinzilor mincinoase în ochii copiilor tăi abia pe urmă definitiv să pleci. (Oedip) monstrul cu chip de femeie își râde sinistru de mine glasul metalic de peste deșerturi îmi hăituie somnul și zici că omul, omul e mai presus de soartă? ha, ha, ha haaaaaaaaaaaaaaa (neliniște) noaptea mă urmărește prin ocheanul său liliachiu de parcă aș tăinui o crisalidă (fii) ești parte din mine mă regăsesc disparat nasul ochii gura privirea neostoita sete de dragoste - eu - și totuși atât de altul (anotimp) iarna s-a terminat, iată vidul se schimbă încet în duioșie tu - care nu m-ai cunoscut tu - care vii în întâmpinarea mea tu - cel preaduios, în care caut ocrotire ca un copil vidul se sfarmă încet au înflorit magnoliile mi-au crescut aripi toate camerele s-au preschimbat în închisori te-aștept (ar trebui) despre toate aceste lucruri ascunse renegate izgonite în adâncuri sau doar uitate despre micile surâsuri și gesturi și vise și țipătul oprit la mijloc de drum ar trebui să vorbim și despre cuvintele cu-ndelungată grijă șlefuite să nu rănească - totul se interpretează - și despre valurile de frig ce-adie nopțile dinspre deșerturi mereu mai aproape și despre coralii țesând trainică temniță pentru prizonierii benevoli ce cu siguranță vor veni HOMINI MARIS și despre tăcere - frază eliptică între privirea ta și întunericul cercetător al ochiului curios până nu va fi prea târziu despre toate acestea ar trebui să vorbim (poetul) nu avea nici o datorie era doar propriul său vis care-l chema (schiță de adio) într-o zi am să te leg de coama unui val cât mai departe poartă-l, mare cât mai departe! dar marea te va aduce mereu înapoi. într-o zi am să te leg de aripi de cocori cât mai departe purtați-l voi, păsări cât mai departe! dar păsările se-ntorc în prier înapoi. într-o zi am să te leg de o dorință prizonier să mi-l păstrezi de-a pururi, soartă prizonier! dar lanțurile grele, știute de oțel de mult, pe-atuncea se vor fi topit. (adolescență) astăzi întrece-n goană vântul scos la mezat și ia în râs, zănatic și șui, eternitatea, dar mâine mânzul, printr-un nechezat își va boci, pierdută, libertatea. (vânătoare) Tu mă cunoști? l-am întrebat și mi-a răspuns: Da, te cunosc. Și mă iubești? l-am întrebat din nou, din nou. Și mi-a răspuns: Da, te iubesc. Și mă ucizi? l-am întrebat șovăind îndelung. Și cu o urmă de zâmbet mi-a spus: Da, cred că am să te ucid într-o zi. (elegie în stil clasic) Destinul meu de lut mă-ntoarce spre pământ Mă mint că-n sânge-mi curge un vin născut din soare, Când mușc din fructul fraged al toamnei, eu mă simt Încununat cu frunze și veștejit de boare. Cine-ar putea să-ntoarcă ceasornicele moarte? Nisipul tot se scurge, ori că-l vezi, ori că nu; Pune-mi sufletu-n suflet, ca soarta mea să-l poarte Că frate mi-ești în sânge și pavăză doar tu. Si zborul sacadat, pândit din ochi de sarpe Mă mângâie când timpul se crede Dumnezeu; Sămânța mărului azi o scuip, păsesc pe ape Si bat în porți stiind că-nchise-or fi mereu, Si nencetat mă rog de înc-o amânare Si-ntind sub nouri zdrențe de gânduri la uscat, O frază să rămână, nu doar o căutare Când spre trecut eu însămi mă voi fi înturnat. Încununat cu frunze și vestejit de boare Când musc din fructul fraged al toamnei, eu mă simt, Mă mint că-n sânge-mi curge un vin născut din soare - Destinul meu de lut mă-ntoarce spre pământ. (Printre lumini) Hoinar încă printre lumini și printre sfâsieri de măciesi, și lucruri care-mi sunt îngăduite ascunse-n nebunatice cămesi; îcă hoinar - dar cât de-aproape este timpul purtând îmbrăcământ vărgat când m-a ajunge chinul constiinței de-a fi păsit în timp amenințat - doar dornic sunt ca toți să las o urmă chiar de sunt tânăr și -ncă nemuscat de viermele uitării - și ca mânzul azi încă mă dezmierd cu-n nechezat, încă hoinar - si-as hoinări milenii alene prin istorii și povesti - dar vai, mi-atrage sângele pământul și -mi zboară libertatea prin feresti - (Incantații de vară) Târzia noapte încă veghează printre linisti Pe miriste e pace, ielele s-au ascuns Visinii gem de rod iar vaietul lor molcom E de-asteptarea clipei culesului pătruns Cocosii dorm idilic, ubicua schimbare - Metamorfoza standard din zori e încă vis; Continuul timp-spațiu de firul vesniciei Parcă-mpotriva firii eterne pare prins. (nu mă privi) nu mă privi acum - gânduri ostenite mă nefericesc, cuvinte zilnic siluite se-ofilesc în lungi tăceri cândva mi-am potrivit degetele peste palma ta cuvintele în cuvintele tale, sufletul sufletului tău l-am alăturat dar ochiul tău din frunte nu clipeste și nu mă simte - lunatic, mă sufoc în dulci-amărui aduceri-aminte nu mă privi acum. (vino cu mine) vino cu mine spre alabama sub cerul liber hoinărind vom uita fermele părăsite, rancherii faliți e greu doar la-nceput să te rupi, să lasi în urmă hârtiile și paharele aruncate pe străzi mulțimea terorizantă, gangsterii cu ochelari fumurii banii sau viața - care bani, esti liber n-ai o para chioară, tocmai de aceea și esti ultimul rodeo și -a închis porțile, nicăieri nu vei mai întâlni taurul cu privirea răstâgnită, apasul fumând calumetul păcii - (țigări chinezesti), lasă în urmă hoteluri, moteluri cu ziduri-ferestre femei cu chipuri-bancnote, doar dacă ai succes și bani ochelari fumurii, te iubesc, doar dacă esti cât de cât gangster sadea, tu însă jelesti savana new york cu speranța din start prăfuită, visele tale n-au călăuză spre țărmul indexat vino cu mine spre alabama, ridică-ți pălăria, treci prin marele canion su sufletul împăcat, simte cum linistea ca sarpele boa te-mpresoară, vino cu mine spre alabama făgăduiesc nicicând nu vom ajunge. (peisaj) sapte mesteceni în fața casei înălțându-se în temerar avânt. soarele arămiu suspendat în ceața din zori ca o amenințare. (În ajun, tăietorii.) trei mesteceni în tăcut repros înălțându-se în temerar avânt. (* * *) la drumul egal dintre mine si tine tăcerea veghează cu un ochi de vultur infernul e totusi în noi cuvinte-nghețate abil slefuite a tandru tu nu mă recunosti în tine dezorientat neîncrezător furios și nici nu vrei să încerci (Pastel) Structură primară: copacii. Păienjenis țintat cu bobi de rouă. Muzica sferelor reverberează în blânda răsuflare a naturii. Curând preaplinul linistii se va revărsa în cântecul unui cintezoi. (Aceeasi poveste) Îmbracă-ți mantaua de vraci, pune tichia de vrăjitor, ia-ți pelerina fermecată, bolul de cristal, vorba dulce ca mierea să curgă noapte de noapte aceeasi poveste doi pesti străvezii mă poartă-n adâncuri de chihlimbar cotidian porte-bonheur (Doar Marea Sargaselor) Numai un pas te desparte de-atingerea idealului, de sublim, de etern numai o-ntindere de braț Dar până atunci, prietene, n-ai decât să treci Marea Sargaselor, să descoperi țărmuri îndelung descoperite-nainte-ți apoi o scurtă plimbare sub curcubeu, mai trebuie să tai și nodul gordian în drum să rezolvi problema umanității: intoleranța și ura, dar mai ales îți spun sublimul e la o-ntindere de braț (Ritornelă) Precum nisipul printre degete viața se prelinge incoruptibil printre clipe în galaxia cotidiană: a mea și a ta. Sălcii legănate de vânt strajă ochilor păpădii urgisite de vântoasele vremii obiectele, ubicuu prezente, veghindu-ne. Viața ta se scurge printre degetele mele în lobul urechii ecoul strigătului de adio, întârziat ca o descătusare. (la guerre, ce n'est que la guerre!) i-am văzut inspectând siruri de nou-născuți (jale și vaiere-i însoțeau pretutindeni) porniți în fruntea ostirii, la atac, mereu la atac (jale și vaiere-i însoțeau pretutindeni) numiții Darius, Machedon, Irod, Holeră, Ciumă, Hitler sau pur și simplu Moarte (jale și vaiere-i însoțeau pretutindeni, pretutindeni.) (* * *) noaptea ascute săgeata singurătății (scurte lecții despre libertate) motto:"I can only say, there we have been; but I cannot say where. And I cannot say, how long, for that is to place it în time" (T.S.Eliot - Burnt Norton) 1. aleargă aleargă robinson salvează-te la orizont ostirea binevoitorilor vin - nechemați - mântuitorii te-asteaptă la ocol capcana de nichel "priviți omul primar, omul redus la sine" "bomboane cumpărați, banane" "noli tangere - exponatul muscă" unde te-ascunzi, frate de suflet, Vineri? aleargă ALEARGĂ robinson ! 2. să ne-analizăm sentimentele (de tristă amintire tovarăsi) timpul e oricum incomensurabil indeterminabil subiectiv nasterea poartă în sine explozia morții amară certitudine desi - 3. cu gândul hotare că nu pot să trec să nu crezi (capcana) cuvântul se retrage în scutu-i de uitare atingerea mângâietoare se risipeste în vânt năluca lupului argintiu retează avântul visului în clipa trezirii tăcerea nepereche asterne candidă vrajă surghiunind strigătul de ajutor în subconstient (codicil) priveste-ți sinele ție însuți capcană de chihlimbar freamătul de culori se-ncheagă în lujer de lumină în spațiul tău n-dimensional aici nici o ascunzătoare nu te mai încape nici o vizuină a frazei bine închegate nu te mai apără nici pavăza cuvântului rostit coboară mai adânc acolo unde ochiul de cucuvea al morții nu ajunge peste prăpastia dintre sine și tine priveste și renaste-te-n cânt