GHEORGHE DORAN Visul de noapte al apelor **************** versuri cu un cuvânt de început de ANGHEL DUMBRĂVEANU CUVÂNT DE ÎNCEPUT Gheorghe Doran este un poet din generația mea și ne știm din vremea începuturilor noastre literare, când ne întâlneam în paginile gazetelor bănățene, ori în pridvoarele de lumină unică ale peisajelor din jurul Oraviței sale natale. El era, cum a și rămas, un poet cu un timbru curat, surprinzând prin prospețimea unui lirism ce respiră miros inefabil de izvoare și văpăi de culori călătoare, un spațiu de taine reverberând sugestii de zăcământ "pururea reîntineritor" cum spune Poetul. Între timpul acelor zboruri dintâi și revenirea sa la uneltele mereu înnoite ale poeziei, s-a interpus o așteptare nostalgică pe care n-am avut cum s-o înțeleg. Acum, când s-a decis să-și adune o sumă de sensibile și originale poeme, Gheorghe Doran în Festina Lente, ne cheamă într-o margine de lămurire: "Mai-iutele-de picior / Trece pe lângă tine / Scuipându-ți în față / Și ajunge la miresme/ Primul / Luând și partea ta din ele. // Tu vii în urma lui / Încărcat de roade și ani/ Pășind sigur. // Mai-iutele-de picior / Ostenit se prăbușește. // Tu vii în urma lui / Pășind singur / Încărcat de roade / Și ani." Mi se pare că în această confesiune, Gheorghe Doran observă, lucid și orgolios, o experiență literară și o îndreptățită satisfacție, pe care i-o împărtășim. Relevând o interesantă și personală obțiune de artă, confesiunea sa este legitimă, în timp și experiență, dăruindu-ne această carte și, poate, altele ce vor să vie. Sunt demne a fi citite și prețuite multe poeme întru susținerea celor ce-mi îngăduie să presupun, după o lectură binecuvântată. Numele acestei cărți ce ne stă înainte - Visul de noapte al apelor este, el însuși, o sugestie de poem într-un vers, care ne trimite la înaintașul Ion Pillat, înscriindu-se între numeroasele "piese" ale acestui surprinzător vehicol de zbor, al cărui brevet îi aparține. După cum se știe, poezia nu poate fi evaluată cu adevărat, dacă nu ne "ostenim" să-i descoperim frumusețea, sugestiile, farmecul și conotațiile aflate în aluzii subtile, sau inventate de robul aventurat să atingă cerurile necunoscute, dacă nu ne întoarcem la un șir de lecturi deschise, la care ne îmbie adevărurile și valențele ei. Vrem să spunem că Gheorghe Doran deține un secret al său de a plăsmui "frumuseți și prețuri noi", cum mărturisea geniul Cuvintelor potrivite. Mergând înainte aflăm un nou orizont: "Puntea aceasta / Tu nu o vei trece nicicând /. Privește / Sub ea / Se cască hăul / Cel cu o mie și una / De brațe" (Îmbătrânit de prea mult soare) ne spune poetul. Ori: "Pe croitorul Isaac / L-au dezlipit de lângă mașina sa de cusut / Și l-au urcat la ceruri / Printr-un coș / fără de sfârșit" (Urcare la ceruri), vine și ne spune poetul într-o limpiditate remarcabilă, dar, după cum exprimă întregul, și într-un fel de înțelepciune cuceritoare. Înaintând în cele patru despărțăminte, care împlinesc cartea lui Gheorghe Doran (Odihna frunzei de plop, Cavalerii Bunei Speranțe, Icoane pe suflet, Sfintele taine ale iubirii), asemeni celorlalte patru anotimpuri, cititorul are satisfacția de a fi introdus în regimul unei complexe problematici a existenței, tratată cu o sensibilitate și gravitate cuceritoare. Așadar, între timpul acelor pâlpăiri de aripi de la începuturi și revenirea nemărturisită la miracolele poeziei, se întinde o așteptare fertilă, pe care, acum, căutăm a o înțelege. Și iată, când era să vină peste noi o mirare, dacă nu o adiere de îndoială, poetul intră în cetate, firesc, legitimat de un lirism care-i poartă pecetea, semn că absența sa era numai aparență. În tot acest interval lucrarea și-a urmat destinul; izvoarele ce ne îndeamnă vin acum limpezi, sugerându-ne că filtrele unor mutații s-au rafinat dobândind suplețea, concentrarea și elevația unei înălțări în care poetul a crezut fără încetare. ANGHEL DUMBRĂVEANU ODIHNA FRUNZEI DE PLOP ODIHNA FRUNZEI DE PLOP M-ai făcut, mamă, Numai cântec. Vioară-aș fi vrut să mă nasc. Să arcuiesc cântecul Slobozindu-l din strune Spre inima fratelui meu. Tu aripi mi-ai dat Și odihna frunzei de plop. POD PESTE TIMP Au murit toate săruturile. Îmbrățișările au fugit în mlaștini. Peste vorbe vântul a dansat nebun. Apoi prietenii S-au ascuns în răni. Pod peste timp Sufletul meu. NOAPTE INTERIOARĂ Iată, Interiorul acesta E atât de nepopulat Încât Păianjenii Au dat buzna afară. Prin geamuri. Numai noaptea Se umple cu vise. s. a. m. d. Bună dimineața, prieteni! Ați observat c-am îmbătrânit Încă o zi de uitare? Taina aceasta să n-o ziceți Nimănui. Dar mai ales vântului. Doamne ce va fi după aceea? Vom mai îmbătrâni Cu o zi, cu un an, cu o viață. VEȘNICUL "ESTE" Oricare ar fi zborurile, Înaltul mă soarbe Cu sete. Aripi să am. O! Necuprinsul, Scăldat în întuneric Și rază Mă cheamă. Dar Obosit De fiecare dată, Mă-ntorc înfrânt la veșnicul ESTE ȘI . . . Și Ca să nu mă autoplagiez În fiecare zi În zori Îmi ard visele. DESTIN Ce port în mine Se mai numește viață. Ce port în viață Se numește suflet. Ce port în suflet Se numește dor de viață. Ce mi-aș mai putea dori? Sunt un om bogat! CREZ Visul nu poate fi decât vis. De aceea Dimineața Dezlipindu-l de pe ochi Îl cântăresc bine în palme Cu gândul la ce voi împlini azi. E nevoie de priviri calde Pentru tot ce nasc mâinile mele, Pentru tot ce se naște în mine. PULBERI DE STELE Pulberi de stele Adun Fărâmă lângă fărâmă Apoi le spun Visul izvorât din țărână. Astfel mă nasc Eu, Celălalt. CLIPA Alunecam Prin viclenia cărărilor Spre undeva. Iată Această fată măruntă A nevăzutului Ce curge prin noi Demolându-ne INCERTITUDINE Se destramă Visul de-o noapte al apelor. Săgeata neagră Speriată-l despică. Și totul se leagănă Între Moarte și viață. Apoi Alunecare de țipăt Prin suliți Trezind oștile. Călăuză a zilei prin noapte Zorile. SOLSTIȚIU De ce în rariști de toamne târzii Când plopii-aștern covoare pe cărări Toiagul amintirii, în vetrele pustii Împrăștie cenușa defunctelor dureri? De ce? Dar cine poate ști? Mi-e sufletul un salahor flămând, O mahala cu casele pustii Pe unde trece vântul fluierând. CAVALERII BUNEI SPERANȚE ÎN ȚARA ACEASTA . . . În țara aceasta de aur Cu cer de argint Visată de mulți rătăcitori Se moare ușor. Toți Cavalerii Bunei-Speranțe Veniți dinspre Soare-Răsare Își pierd caii-n mocirlă. Oamenii s-au prefăcut în statui. Chiar ceasurile s-au oprit Acum o mie de ani Și mai bine. Numai aurul trădării Zornăind mai viețuiește. Soarele urmează drumul Marilor Cavaleri ai Speranței Îngropându-se în fiecare zi În marginea de vest A mlaștinii. ECHINOX Încătușat de verde plesnesc ca un lăstar Și caut, din când în când, o nouă risipire În drumu-mi chinuit spre-o piatră de hotar S-aduc ofrandă nouă în goalele potire. Potop zăgăzuit vrea să buiască-n lume. În clocotu-i buimac cădea-vor catedrale. Va fi, apocaliptic, un început și-un nume Cu traiectorii clare spre spațiile astrale. DOR Dor mi-e să mă împărtășesc Cu această veșnică devenire A neamului meu. Martor drept Al precumpănitei nașteri De oameni și țară. DRUMUL Drumul acesta-i De toți circulat. Numai eu îl descopăr Milimetru cu milimetru. Urc pantele Numai pe serpentine, Refuzând sistematic Scurtăturile. (pe care le consider o ofensă adusă șoselelor) La coborâre Important e să ai frânele bune. Dar mai ales direcția. Și când te gândești - parșivul - Are un singur sens obligatoriu: Înainte. FESTINA LENTE Mai-iutele-de-picior Trece pe lângă tine Scuipându-ți în față. Și ajunge la miresme Primul Luând și partea ta din ele. Tu vii În urma lui Încărcat de roade și ani Pășind sigur. Mai-iutele-de-picior Ostenit se prăbușește. Tu vii În urma lui Pășind sigur Încărcat de roade Și ani. LA MASA ACEEA . . . La masa aceea Să nu v-așezați niciodată. E masa plină de rumene bucate. Voi, Frații mei, să știți Că-n mijloc E sâmburele amar Al nemuncii. Și pline de otarvă sunt Ucigând până la Al șaptelea rod. DUPĂ DATINĂ Cei care așteaptă în umbră Să murim Cioclii noștrii Se vor numi. Și După datină Peste groapă Vor primi bănuțul Pe care-l vor bea La prima crâșmă. În sănătatea noastră. BĂTRÂNA Cu un piaptăn știrb Bătrâna își descâlcea visele. Și ele se-ncolăceau la loc Ca șerpii în nopțile Cu lună plină Din mai. Bătrâna își descâlcea visele Iar casa-i deasupra Ardea pălălaie. APOCALIPTICA A-nceput să ningă cu sănii. Vom cumpăra din vară zăpadă. Copiii vorbesc ciudățenii. Orbii au început să vadă. Carele n-au loc pe asfalt. Piatra cade în sus. Scundul de-acuma-i înalt. Totul s-a dus? Totul s-a spus? PĂDUREA ROMÂNĂ Și-a pierdut mințile Pădurea Română. Dezarmații copaci vânjoși Îi coboară spre dinți dușmănoși Străinii dinți necruțători. Din zori în zori Coboară de pe creste Ca voinicii din poveste Fără de sabie, Fără de buzdugan În gura de ferăstrău dușman Sus pe creastă Lângă bolta cerească, Munții rămân goi Măcinați de vânturi și ploi. Pădurii Române Îi rămâne Pentru ziua de mâine Când va închide ușa Rumegușul și cenușa Trezește, doamne Pădurea Română. Dă-i mintea cea de pe urmă. Oprește execuția. E fără de vină! Prea o rod viermii la rădăcină! RĂSCRUCE Prea ți-ai asmuțit zăvozii, doamne, Împotriva-mi și oricând N-am dorit, trecând prin toamne Decât să trăiesc trăind. Lut fiind visam o înălțare. Zbor spre astre îmi doream. Nu știam. Din scăldătoare Alungat din preajmă-ți eu eram. Știu că drumul meu-nainte Picuri grei de sânge-l vor marca. Fie vorba care nu mă minte Înainte de voința ta. N-avem loc de împăcare Vom păși egali în drept: Eu, fost rob credinței tale, Tu, cel care n-ai fost înțelept. ÎN ARENĂ Stați răzimați de gard Și priviți în arenă. Cu mâinile-n șolduri Puteți înjura în voie, În timp ce entuziaștii Își pasează visele Unul-altuia Ca meciul să se termine Pe placul vostru. Nu mai scuipați coji de cuvinte Printre dinți. Pășiți în arenă. ADEVĂR GRĂIESC VOUĂ Și, Ridicându-se atunci Profetul, A strigat din răsputeri mulțimii Ce se afla în templu: "Adevăr, grăiesc vouă!" Iar negura de târgoveți Nu s-a speriat foarte Ci Prinzând vorbele lui - porumbei imaculați - Le-au așezat De-a valma Pe tejghea. ICOANE PE SUFLET RĂDĂCINI Tatăl meu, ceferistul, După ce a alergat Un car de ani Printre șine, S-a dus sus, pe deal Să se odihnească puțin Și-a uitat drumul spre casă. Mama l-a plâns, ca, apoi, După ce a pus casa în ordine, S-a dus să doarmă-mpreună Toată moartea Așa cum au dormit Toată viața. Acum, bătrânii Mai coboară câteodată În visele mele. REMEMBER Domnul contabil Schtraub Era un cuc Într-un ceas nevăzut. În fiecare zi La douăsprezece fix Ieșea din biroul său Fredonând un vals vienez. Astăzi Domnul contabil Schtraub Nu mai fredonează Cunoscutul său vals vienez Pentru că ceasul s-a oprit La ora Douăsprezece fix. Probabil Că a pierdut cineva Cheia. DE-A ASCUNSELEA Copiii străzii erau buni Când au venit fiii lui Israel. Timpul nebun ieșise Din matcă. La marginea orașului s-au oprit țăranii. Ploaia de toamnă s-a furișat în oraș. (Pe piață alimente tot mai puține) Ultimile acorduri au fost cântate De fanfara din parcul comunal. În colț cineva își număra arginții. Apoi au plecat fiii lui Israel Să se ascundă după un gard foarte înalt. Și nu i-am mai găsit niciodată. ÎMBĂTRÂNIT DE PREA MULT SOARE Cândva Mai marii cetății Au zis: "Puntea aceasta Tu nu o vei trece nicicând. Privește Sub ea Se cască hăul Cel cu o mie și una De brațe!" Am pogorât în propriu-mi adânc Precum Duhul Sfânt În biserică. Și Iată-mă Îmbătrânind De prea mult soare. SINDROM LETAL Fratele meu S-a îmbolnăvit De-o vreme încoace. Cumplit. Tropăie-n el O sete nebună După aurul Ascuns noaptea în lună. Strălucirea fierbinte Din soare Îi pare aur topit În cuptoare. Doarme și-n somn E flămând Visează lingouri de aur Mâncând. 48 Se trezește Și-și ascunde sudoarea Nedeslușindu-i culoarea. Boala lui e Fără de leac Fratele meu va muri De-o viață mai sărac. ICOANA LUI IOACHIM ARGATU Umbla clătinându-se În umbra femeii sale Înfricoșat să nu calce alături. Și se bălăcărea În propriul său suflet Fără puterea de-a se tămădui Pre sine prin sine. Era Ca într-un timp Cu margini înguste. Și el ins rătăcit În propria-i Nimicnicie. ORDIN CAZON Cel din fața mea, Cel cu ochelari cu ramă groasă Cu multe dioptrii Mi-a proptit un deget butucănos În stomac Și-a mormăit printre dinți: -"E bun pentru geniu! E bun pentru geniu! Cred că mi-a cotrobăit prin viață Cum ai căuta într-un geamantan De recrut Băutura adusă de-acasă. E drept că Mă simt excelent deschizând Necălcate drumuri; În urmă dărâm orice pod De-ntoarcere; La nevoie caut Tot ce-i ascuns Mai sus sau mai jos De firul ierbii; Când apuc îmi fac Câte-un bivuac Pe care La plecare Îl arunc în aer. Tipul mi-a cotrobăit prin viață Cum ai căuta într-un geamantan De recrut Băutura adusă de-acasă. URCARE LA CERURI Pe croitorul Isaac L-au dezlipit De lângă mașina sa de cusut Și l-au urcat la ceruri Printr-un coș Fără de sfârșit. Sărmanul, N-a mai avut zile! Pe dughenarul Avraam L-au smuls Dintre rafturile Aproape goale Și l-au urcat la ceruri Prin același coș. Fără sfârșit. Sărmanul N-a mai avut zile! Pe domnul Grumberger L-au trimis undeva Într-o țară scăldată De soare. Domnul Grumberger A avut zile. Și bani. ȘI EU DOREAM DOAR . . . Îmi măsurau fiecare gest. Privirea amicală Era cea mai slab cotată. Zâmbetul Câștiga în valoare. O strângere de mână Era convertită-n valută Pe piață. Când au ajuns la îmbrățișări Au sărit calculatoarele Din balamale. Astfel nu am putut afla Niciodată Prețul unui sărut. Și eu doream doar Să le fiu prin preajmă. SFINTELE TAINE ALE IUBIRII SUB JURĂMÂNT Sunt acela care Cunoaște Toate sfintele taine Ale iubirii. Dar Legat-îs Cu grea afurisenie Să nu le destăinui Nimănui și nicicând. Am slobozenie doar Să le simt Strecurându-se-n mine. TRUPUL CALD AL FEMEII Ca o pâine dospită Trupul cald al femeii Pradă blândă Patimii setoase De iubire. Luminând prin noapte - Drum străjuit De strune-ncordate, De stele și vise - Șerpuitor drum spre Necuprins: Trupul cald al femeii. CINA CEA DE TAINĂ A IUBIRII Ci vină. Acum începe Cina cea de taină-a iubirii. Noi doi vom fi Mirii de cinste. Gustă din toate bucatele Dar mai ales din necuprins Ca să rămânem veșnici și puri. E clipa împărtășaniei cu Cu eternitate. Mâine Servitorii vor face iar ordine Iar câinii vor linge oasele. Și vor lătra. FĂRĂ DE CARE . . . Luați, vă rog, un strop de destin Și-l amestecați cu multă iubire. Poate găsiți prin casă O fărâmă de tandrețe. Dar mai ales nu uitați De credință, de marea credință Fără de care nimic nu trăiește. SENTINȚA Femeia A trădat: Mirosul reavăn de brazdă Primăvăratecă, Cântecul privighetorilor În zori, Cumpăna instabilă A fântânii, Ca să-și apropie Iadul. NEȚĂRMURIT ÎN DRAGOSTE Șoaptele frunzelor îți vor spune: - Leapădă-te de el. Nu vezi cum se clatină? Nu le-asculta fals-fâșâitul. Tu iubește fără de margini. Vântul de seară Nechează în horn: - E sfârșitul . . . e sfârșitul . . . Tu iubește fără de margini. Dar, mai ales, Nu crede Întunericului nopții. Totdeauna a fost mincinos Că ascunde în el Chipurile oamenilor. Tu nu uita: Iubește fără de margini. CHEMÂNDU-MĂ FEMEIA Chemându-mă femeia Mi-a strâns mâna Și mi-a șoptit: - "Hai să coborâm în suflet Ca-ntr-o peșteră adâncă. Frică nu-ți fie. Vom fi mereu împreună". Nu i-am urmat chemarea Ca să nu stric Pânza păianjenului Ce pusese stăpânire Pe întreaga intrare. Atât de cumplit Încât razele de lumină Se retrăgeau Speriate-napoi. Spre soare. COLIND PROFAN Svetlanei Lerui-ler! A coborât o stea din cer Aici. Pe pământ. Și fără de cuvânt S-a așezat la masa mea În această crâșmă De tinichea, Cu oameni Soioși peste urechi De patime și de păcate vechi. I-am oferit o votcă Sau un rom Crezând că nu-i stea. Că e om. Mi se păreau cuvintele Nepricepute. De aceea am băut crunt. Pe tăcute. Când cerul s-a fost crăpat S-a sculat de la masă Și a plecat Printre casele ce dansau bete O horă nebună Fără de stele, fără de lună. Am căutat-o pe-un drum De cenușă și scrum. Nu mai era. Se prefăcuse-n parfum. CUPRINS Cuvânt de început ODIHNA FRUNZEI DE PLOP Odihna frunzei de plop Pod peste timp Noapte interioară s. a. m. d. Veșnicul ESTE Și Destin Crez Pulberi de stele Clipa Incertitudine Solstițiu CAVALERII BUNEI SPERANȚE În țara aceasta Echinox Dor Drumul Festina lente La masa aceea După datină Bătrâna Apocaliptica Pădurea Română Răscruce În arenă Adevăr grăiesc vouă ICOANE PE SUFLET Rădăcini Remember De-a ascunselea Îmbătrânit de prea mult soare Sindrom letal Icoana lui Ioachim Argatul Ordin Cazon Urcare la ceruri Și eu doream doar SFINTELE TAINE ALE IUBIRII Sub jurământ Trupul cald al femeii Cina cea de taină a iubirii Fără de care Sentința Nețărmurit în dragoste Chemându-mă femeea Colind profan